De ce a demisionat Cristina Rizea din REPER
De ce a demisionat Cristina Rizea din REPER
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCristina Rizea a demisionat din REPER, după ce ajunsese în partidul fostului prim-ministru Dacian Cioloș de la USR. Joi, 15 iunie, Ramona Strugariu anunțase demisia Cristinei Rizea, după ce mai mulți colegi din politică au criticat votul acesteia referitor la susținerea ministrului Grindeanu. Contactată de către reporterii de la Replica, Cristina Rizea a spus că motivul demisiei au fost cu totul altul, fiind foarte multe conflicte pe „agenda” partidului.
Deputata Cristina Rizea a demisionat din REPER, unde ajunsese din USR, a anunțat joi, 15 iunie, co-președinta partidului, Ramona Strugariu, care a transmis faptul că Rizea ar fi dat un vot de susținere pentru Sorin Grindeanu: „Am văzut comentariile unor colegi din politică despre votul de susținere al deputatei Cristina Rizea acordat ministrului Grindeanu. Cristina Rizea nu mai este deputată REPER de pe data de 2 iunie, când a demisionat. Anterior fusese suspendată din calitatea de membru de partid, printr-o decizie a Biroului Național, în urma unei investigații media care ne-a pus serioase semne de întrebare în ceea ce privește integritatea sa, valorile etice şi cele pe care le-a asumat prin aderarea la REPER. Nu am aruncat cu vorbe când am spus că pentru noi aceste lucruri contează fundamental. Au fost motivul pentru care am luat o decizie grea, dar necesară. În politică ne-am angajat să facem ceea ce predicăm, să ne comportăm şi să acționăm în concordanță cu valorile pe care le-am însușit. Altfel, golim de conținut, de credibilitate şi de sens acest angajament politic. Este responsabilitatea exclusivă a Cristinei Rizea votul pentru ministrul Grindeanu şi ea este cea mai în măsură să explice alegerea pe care a făcut-o, în calitate de deputat independent”, a transmis Ramona Strugariu.
Rizea: „Conflictele interne îi dominau agenda”
Contactată de către reporterii de la Replica, Cristina Rizea a transmis faptul că motivul pentru care și-a depus demisia a fost legat de conflictele din cadrul partidului: „Am luat această decizie pentru că nu m-am mai regăsit în formațiunea anterioară. Conflictele interne îi dominau agenda, în timp ce soluțiile pentru cetățeni României reale lipseau. Toată energia era consumată pe procese nejustificate de intenție.” Referitor la planurile de viitor, Cristina Rizea a declarat că se va asigura ca visul trenului metropolitan din Constanța să devină realitate: „Plănuiesc să mă dedic proiectelor începute în Parlament și, totodată, să mă asigur că trenul metropolitan devine o realitate în Constanța. Planific, totodată, să contribui la politici solide în domeniul familiei și drepturilor femeilor.” Iar referitor la cabinetul parlamentar inaugurat pe 31 octombrie 2022, aceasta a precizat: „Cabinetul meu rămâne exact acolo unde îl cunoașteți, așa cum îl știți, intact.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.2° Constanța 
















