REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

De ce nu e bine să ne verificăm telefonul imediat după trezire. Acest obicei are efecte nocive

De ce nu e bine să ne verificăm telefonul imediat după trezire. Acest obicei are efecte nocive

A.F. 10 februarie 2025 | 00:00 180

Trezitul cu ochii direct în telefonul mobil, pentru a verifica notificările la prima oră a dimineţii, se dovedeşte a fi un obicei dăunător. Gestul aparent inofensiv poate declanşa stări de stres și anxietate. Creierul trece brusc dintr-o stare de relaxare la una de alertă, ceea ce poate afecta starea de spirit pentru întreaga zi. În plus, privitul ecranului imediat după trezire poate contribui la oboseala oculară și la sindromul ochilor uscați.

De ce nu e bine sa ne verificam telefonul imediat dupa trezire. Acest obicei are efecte nocive

După trezire, creierul este într-o fază de tranziție între somn și starea de veghe, un moment esențial pentru refacerea funcțiilor cognitive, care nu sunt încă pe deplin restabilite după noapte. Expunerea la lumina albastră a telefonului în acest moment poate accentua oboseala mentală.

Ioan Bulescu, somnolog: În momentul în care ne trezim, creierul nostru nu este imediat pregătit pentru viața de zi cu zi, suntem între somn și veghe și se întâmplă niște activități electrice, un pic modificate, în creier. Dacă noi atunci îl stimulăm excesiv, ne poate modifica starea de bine pentru toată ziua.

Radu Leca, psiholog: Primul lucru pe care îl realizăm după ce am deschis ochii nu este să avem grijă corporală sau mentală de noi, ci satisfacem o dorință, aceea de a afla cele mai îngrozitoare întâmplări petrecute peste noapte.

Lumina albastră emisă de telefon reduce producția de melatonină, care este hormonul esențial pentru somn, iar folosirea acestuia atât seara, cât și dimineața poate amplifica dependența de ecran, influenţa negativ ritmul natural al somnului şi poate duce la stări depresive.

Ioan Bulescu, somnolog: Unii oameni au impresia că dacă utlizează dispozitivul respectiv dacă nu pot să doarmă, au impresia că adorm mai ușor după aceea, lucru care este complet fals pentru că în momentul acela creierul nostru are impresia că e treaz, că este zi afară, și îl păcălim să nu mai doarmă.

Radu Leca, psiholog: Sunt, din punct de vedere afectiv, puternic tulburați, intrând sub incidența tulburării de anxietate și depresie. Alimentarea atacurilor de panică, alimentarea anxietății, depresiei, se bazează pe tot ce înseamnă scrolling.

Pentru a înlocui acest obicei, specialiştii recomandă ca dimineaţa să ascultăm muzică sau să facem puţină mişcare pentru a avea o zi productivă şi o stare mai bună de spirit, scrie antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere