REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

De Paşte, deţinuţii vor avea parte de o masă tradiţională

De Paşte, deţinuţii vor avea parte de o masă tradiţională

Replica API 10 aprilie 2012 | 00:00 367

De Paşte, deţinuţii vor avea parte de o masă tradiţională

Sărbătorile pascale se apropie cu paşi repezi, iar prezenţa lor trebuie simţită de toată lumea. Şi deţinuţii din cadrul Penitenciarului Poarta Albă vor avea parte de o masă copioasă în ziua de Paşte. Produsele vor fi tradiţionale, iar costurile sunt asigurate atât de unitatea penitenciară, cât şi de asociaţiile non guvernamentale. "În ziua de Paşti, cei privaţi de libertate vor avea parte de o masă tradiţională, cu ouă roşii, cozonac şi alte produse specifice. De asemenea, vor primi şi pachete de la fundaţii de tip religios, cu care unitatea colaborează", a declarat, pentru "Replica", Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă. Şi dacă tot este prilej de sărbătoare, deţinuţii vor avea parte şi de vizite suplimentare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere