REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

De Rusalii, localitatea Pecineaga sărbătoreşte Ziua Comunei

De Rusalii, localitatea Pecineaga sărbătoreşte Ziua Comunei

Replica API 24 iunie 2013 | 00:00 952

În localitatea Pecineaga pregătirile pentru Ziua Comunei sunt în toi. Oamenii gospodari, în frunte cu primarul, s-au gândit din timp cum să se organizeze ziua lor, care coincide cu Rusaliile. "Ziua Comunei a fost stabilită de Rusalii, pe 23 iunie. Aşa am preluat tradiţia de la fostul Consiliu Local. Eu sunt pe principiul că trebuie să muncim întâi şi pe urmă să ne distrăm, dar oamenii din comună merită sărbătoarea lor. Au fost pregătite, ca în fiecare an, lupte tătărăşti, pentru a continua tradiţia, dar şi un concurs de biciclete. Vrem să le facem surprize şi celor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Vreau să le arătăm aprecierea noastră. Este vorba despre 8 cupluri căsătorite în 1943 care primesc fiecare 200 de lei, un buchet de flori, o sticlă de vin personalizată şi o cutie de bomboane fondante. De asemenea, acordăm diplome pentru cei mai buni gospodari şi diplome de onoare celor care au lăsat urme adânci în comunitate. Spectacolul va începe la ora 13.00, dar nu ştiu când se va termina. Depinde de cum se vor simţi oamenii. Vor evolua cântăreţi tineri în plină afirmare şi Ansamblul Tradiţii Dobrogene de dansuri populare. Sunt invitaţi rapsozi ai locurilor natale. Concomitent cu Ziua Comunei are loc şi Festivalul Cânt şi joc dobrogean, care se întinde pe parcursul a 5 zile. Serbarea are loc pe păşunea delimitată pe care noi o numim stadiion, iar oamenii comunei se simt foarte bine", a declarat, pentru "Replica", Lili Pâslaru, primarul comunei Pecineaga.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272