4.4° Constanța Lun., 5 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6203
4.4° Constanța Luni, 5 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6203

De un an de zile... Judecătorii nu se decid dacă îl condamnă sau nu pe fostul senator Gigi Chiru!

Replica API 27 septembrie 2022 1742

Dosarul lui Christian Gigi Chiru, fost senator, în care este cercetat pentru ucidere din culpă, a ajuns la final încă de anul trecut. Din decembrie 2021 se chinuie să dea pronunțarea în acest dosar, însă completul nu reușește să ajungă la un consens. Așa se face că au amânat de 15 ori cauza în devederea pronunțării. Ultimul termen a fost stabilit pentru 30 septembrie.

În urmă cu 11 ani, un bărbat a murit în discoteca The One a lui Chiru, din Eforie. Robert Sazs, de 33 de ani, din Zalău venise împreună cu familia sa în vacanţă. El se afla la etajul 1 şi a căzut în gol de le aproape trei metri, după ce s-a sprijinit de o balustradă care s-a rupt sub greutatea sa. Gigi Christian Chiru, fost senator pedelist și fostul inspector şef al Inspectoratului Judeţean în Construcții Constanţa, dar și Cristian Valentin Smădu, administratorul unei societăți comerciale, au fost trimiși în judecată în 2018, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Este vorba despre speța în care o persoană a murit după ce s-a sprijinit de balustrada unei societăți comerciale, administrator fiind fostul senator.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

După trei ani de procese, magistrații au încheiat cercetarea judecătorească în noiembrie 2021. De atunci, au dat termene peste termene în vederea pronunțării, iar soluția tot întârzie să apară. S-au scurs 15 teremene în care trebuia pronunțată soluțșia, însă de fiecre data a fost amânată pronunțarea. Ultima a fost stabilită pentru 30 octombrie. Rămâne de văzut dacă și de data aceasta se va da amânare ori judcătorii vor veni cu soluția.

De ce a fost acuzat Chiru

Din probele administrate în cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte au precizat că, în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, Gigi Chiru a demarat lucrările de consolidare și modernizare a unui imobil în care funcționa o discotecă din localitatea Eforie Sud, județul Constanța, pentru execuție contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Cristian Valentin Smădu. Execuția a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate, mai spun procurorii. Printre lucrări s-a numărat confecționarea și montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parțial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea.

Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbușit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

n-a dat destul judecatorilor spagari.
3
1
Gingii roz
4
0
nu vad ce treaba avea omul asta cu accidentul care s-a intamplat?
0
3
Si el si SERBAN doi mafioti unul vrea sa ajunga primar altul mao vrea in mandat, au facut echipa buna in consiliul local. Dumnezeu sa ii ajute sa-si plateasca faptele.
4
0
Din 2007,pe bune,hai sa fin seriosi dupa 15 ani!?
0
1
Vroia sa fie primar astia ne conduc vai nama noastra
4
1
Cum adica nu se decid sa-l condamne?
5
1
... nevasta-sa ! Marlanul asta e vinovat ! Din cauza neglijentei lui a murit un om nevinovat ! JUSTITIA ar face bine sa nu mai bage gunoiul sub p**s ! Ce daca a fost senator ? Nu s-a distins cu nimic in Parlament , gipsanul !
5
1
Poate inveseleste atmosfera la judecata daca aduce un elicopter din care sa se arunce cu flori!
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
362723143843
5/49
32410352725
joker
8194117188