REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Decizia care îl va urmări pe Liam Neeson toată viaţa: şi-a deconectat soţia de la aparate. Care a fost ultima lor convorbire

Decizia care îl va urmări pe Liam Neeson toată viaţa: şi-a deconectat soţia de la aparate. Care a fost ultima lor convorbire

Replica API 5 martie 2019 | 00:00 440

Probabil, replica ”Te voi găsi şi te voi ucide” (n.r. ”Taken”) îl va urmări toată viaţă, mai ales că filmele ce-i poartă semnătura sunt unele dintre cele mai reuşite pelicule de acţiune din toate timpurile. Puţini ştiu, însă, că Liam Neeson şi-a luat inspiraţia pentru multe dintre proiectele sale cinematografice chiar din viaţa lui.

Tragedia nu l-a ocolit! Deşi e unul dintre cei mai cunoscuţi actori de la Hollywood, având o carieră spectaculoasă, Liam Neeson are o poveste de viaţă care ar înduioşa pe oricine. Acum zece ani, actorul a pierdut cea mai importantă fiinţă din viaţa lui: pe soţia lui, actriţa Natasha Richardson.

Aceasta, în vârstă de 45 de ani pe atunci, a murit în urma unui accident stupid la schi, după ce a refuzat îngrijirile medicale. Totul se întâmpla în 2009, pe când actriţa se afla într-o vacanţă în Quebec. Natasha schia alături de un instructor, pe o pârtie de începător, când a căzut şi s-a lovit la cap. Din nefericire, căzătura nu a fost una superficială aşa cum s-a crezut, iniţial, mai ales că aceasta nu purta casca.

Actriţa a refuzat, imediat după incident, îngrijirile medicale, motivând că nu e nimic serios. „Am vorbit cu ea şi mi-a spus: «Oh, dragule. M-am împiedicat şi am căzut în zăpadă.» Aşa a descris ea ce s-a întâmplat”, a povestit, peste ani, actorul despre ultima conversaţie cu soţia sa. Însă, de fapt, actriţa suferise o hemoragie intracraniană, care i-a adus decesul.,>

Zburând direct din Toronto, unde filma, actorul avea să afle că soţia sa este în comă, fiind ţinută în viaţă doar de nişte aparate. ”Mi s-a spus că e în moarte cerebrală. După ce am văzut radiografia, am zis ”wow”. Evident, era ţinută în viaţă de aparate. M-am dus la ea şi i-am spus că o iubesc. I-am zis: «Scumpo, nu o să-ţi revii după asta. Te-ai lovit la cap. Nu ştiu dacă mă auzi, dar asta ţi s-a întâmplat. Te aducem înapoi în New York. Familia şi prietenii tăi vor veni să te vadă»”, a relatat Liam Nesson, în cadrul unei emisiunii.,>

Şi aşa s-a întâmplat. Întoarsă în New York, Natasha a fost deconectată de la aparate. Vorbind despre această decizie, Liam Neeson a recunoscut că aceasta a fost decizia soţiei sale: ”Am făcut un pact, anterior. Dacă unul dintre noi ajunge în stare vegetativă, celălalt trebuie să ia decizia”. Actorul a admis şi că organele soţiei sale au salvat alte 3 vieţi, căci actriţa era donator de organe. ”Am donat trei dintre organele ei, aşa că a salvat 3 oameni. Inima ei, rinichii şi ficatul au fost dontate. Cred că ar fi fost încântată şi bucuroasă de asta”, a mai precizat actorul care are doi băieţi din mariajul cu Natasha Ricardson.

În cei zece ani de la moartea soţiei sale, actorul a mai avut două relaţii pasagere, însă niciuna nu s-a dovedit a fi de durată. Recent, Liam Neeson a admis că încă nu s-a împăcat cu moartea soţiei sale: ”Moartea ei nu părea reală. Nici acum nu prea pare. Au fost perioade în care auzeam uşa deschizându-se, în mod special în primii ani, şi de fiecare dată când se întâmpla asta mă gândeam că am s-o aud”.

okmagazine.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272