REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Decizia luată de Pepe și Raluca Pastramă înainte de Crăciun. Unde vor fi fetițele lor

Decizia luată de Pepe și Raluca Pastramă înainte de Crăciun. Unde vor fi fetițele lor

Deria ISLEAM 23 decembrie 2024 | 00:00 451

Raluca Pastramă a spus cum a stabilit, împreună cu fostul soț, Pepe, modul în care fetele lor vor petrece Crăciunul. În ciuda divergențelor din trecut, cei doi părinți au ajuns la o înțelegere pe care o respectă an de an.

Decizia luata de Pepe si Raluca Pastrama inainte de Craciun. Unde vor fi fetitele lor

În Ajunul Crăciunului, micuțele vor fi acasă la tatăl lor, Pepe, în timp ce ziua de 25 decembrie va fi petrecută alături de Raluca. Fosta soție a artistului a mărturisit că, deși a trecut printr-o perioadă dificilă, își dorește să păstreze tradițiile și să creeze amintiri frumoase pentru fete.

Raluca Pastramă a dezvăluit că va pregăti cozonaci și sarmale, respectând tradițiile familiei. Fetele participă activ în decorarea bradului, un obicei care le aduce bucurie, chiar dacă Raluca preferă să le lase să se joace mai degrabă decât să le implice în treburile gospodărești.

„Nu am planuri de Crăciun, nu prea facem nimic special. Stăm acasă, facem cozonaci, sarmale. Îmi place să fac cozonaci, doar nu mă laud eu cu ei mereu?

Fetele stau cu mine, dar nu mă ajută ele la cozonaci. Ele împodobesc bradul, se joacă prin casă. Mă mai ajută și pe mine din când în când la ce mai pot, dar nu le pun eu pe ele să facă cu mine cozonaci. Îți dai seama, cozonacii sunt pretențioși. Mă mai ajută fetele la mâncăruri, la ce mai facem noi, sarmale, salată de boeuf. Sunt și ele acolo, mă ajută. Ne mai ajută, ne mai încurcă (râde!)”, a declarat Raluca Pastramă într-un interviu pentru FANATIK.

Vedeta a mărturisit că sărbătorile de iarnă sunt un moment de respiro pentru ea, mai ales după scandalurile recente legate de divorțul și custodia copiilor. Raluca a obținut recent o victorie în instanță împotriva fostului partener, Ibrahim Ibru, cu care are o altă fetiță.

„Vreau să plece tot ce e rău și negativ în viața mea și să apară soarele ăla pe care îl aștept de mulți ani”
În ceea ce privește dorințele pentru noul an, Raluca a spus că își dorește să lase în urmă toate lucrurile negative și să găsească liniștea de care are nevoie.

„Nu am dorințe, ci am intenții. Se zice că dorințele sunt o formă negativă de a-ți manifesta intenția. Așa că am doar intenții. Vreau să plece tot ce e rău și negativ în viața mea și să apară soarele ăla pe care îl aștept de mulți ani.

Încă nici nu m-am gândit foarte mult la ce vreau de la noul an, că încă sunt foarte bulversată cu perioada asta, e foarte încărcată, grea. Aștept să mă liniștesc și eu după săptămâna asta, că sunt serbările la grădiniță. Cumva, sunt foarte obosită”, a spus Raluca Pastramă.

De ce ține Raluca Pastramă să fie alături de fetele ei de Crăciun

Raluca Pastramă a explicat că timpul petrecut cu fetele este esențial pentru ea, mai ales în perioada sărbătorilor, când acestea au nevoie de dragoste și stabilitate. Înțelegerea cu Pepe le permite să se bucure de amândoi părinții, iar această organizare a devenit o tradiție care funcționează pentru toată familia.

„Înțelegerea pentru sărbători oricum este făcută în scris. Este făcută înțelegerea pentru sărbători, pentru vacanțe. Oricum o să împărțim sărbătorile jumate-jumate. La el o să fie pe 24, la mine pe 25 decembrie. Așa am făcut mereu. Pe 25 este ziua de naștere a mamei mele. De asta tot timpul pe 25 se nimerește ca fetele să fie la mine. Așa am făcut noi dintotdeauna.”, conform libertatea.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Atentie dupa anul nou la culbutori
0
0