REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Decizie: AstraZeneca trebuie să ofere date despre cazurile de tromboză legate de vaccin

Decizie: AstraZeneca trebuie să ofere date despre cazurile de tromboză legate de vaccin

A.F. 13 aprilie 2024 | 00:00 765

Un tribunal german cere companiei AstraZeneca date despre cazurile de tromboză care ar putea fi legate de vaccinul anti-Covid. Decizia vine după o plângere a unei femei care solicită despăgubiri de 250.000 de euro pentru daune, informează 20 Minutos, citat de Rador Radio România.

 Decizie: AstraZeneca trebuie sa ofere date despre cazurile de tromboza legate de vaccin

Tribunalul teritorial din Bamberg (sudul Germaniei) a ordonat companiei AstraZeneca să dezvăluie date despre cazurile de tromboză posibil legate de vaccinul său împotriva Covid-19.

Decizia a fost luată în cadrul unui proces intentat de către o femeie de 33 de ani care solicită despăgubiri de 250.000 de euro pentru daunele suferite, încă 17.200 de euro pentru veniturile pe care a încetat să le mai primească și până la 600.000 de euro pentru limitări viitoare.

Potrivit instanţei, vaccinul poate provoca, în principiu, tromboza

Instanța consideră că datele pot îmbunătăți situația probatorie, așa că AstraZeneca trebuie să dezvăluie cazurile de tromboză suferite de persoanele care au primit vaccinul în perioada 27 decembrie 2020 – 19 februarie 2024. Potrivit instanţei, vaccinul poate provoca, în principiu, tromboza. Producătorul a oferit deja informații parțiale care trebuie acum completate. Odată ce informațiile vor fi disponibile, instanța poate solicita un raport de specialitate. Avocatul reclamantului consideră că ar putea dura ani de zile până să existe o hotărâre definitivă.

Pacienta a intrat în comă

Reclamanta a dat în judecată compania AstraZeneca după ce a suferit o tromboză care a făcut-o să intre în comă și de pe urma căreia mai există consecințe. Tromboza a apărut după ce a fost vaccinată cu vaccinul anti-Covid al acestui producător. Femeia a primit recunoaștere oficială din partea statului Bavaria pentru daune colaterale legate de vaccin.

Organismul competent este Centrul Bavarez pentru Afaceri Sociale și de Familie (ZBFS), care a primit până acum 2.712 cereri. Daunele legate de vaccin au fost recunoscute în 140 de cazuri, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Și eficient,
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272