REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Decizie după patru ore de discuţii: ce au stabilit Dragnea şi Tăriceanu în privinţa legii offshore

Decizie după patru ore de discuţii: ce au stabilit Dragnea şi Tăriceanu în privinţa legii offshore

Replica API 6 octombrie 2018 | 19:12 382

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu nu au ajuns la un consens privind Legea offshore, după o discuție la Parlament de circa patru ore, astfel aceștia vor invita săptămâna viitoare liderii grupurilor parlamentare la discuții pentru a ajunge la o variantă finală, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.

Întâlnirea de vineri din biroul președintelui Camerei Deputaților în care a fost discutată Legea offshore, care stabilește unele măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră a început la ora 11:00. Discuțiile au durat aproximativ patru ore, la acestea participând ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și deputații ALDE, Varujan Vosganian și Andrei Gerea și secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu.

Totodată, și ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut o întrevedere cu președinții celor două Camerei ale Parlamentuluim, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit unor surse politice, liderii coaliției de guvernare, ministrul Finanțelor, și deputații ALDE, au convenit ca săptămâna viitoare să fie invitați reprezentanții din comisiile de specialitate ale Legislativului și membri din toate grupurile parlamentare, pentru a stabili o variantă finală a proiectului de lege. De asemenea, după întâlnirea cu aleși ai partidelor politice, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor avea o întrevedere și cu Asociația Exploratorilor din Marea Neagră. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, le va prezenta acestora un studiu de impact al proiectului Legii offshore.

Prin urmare, nici săptămâna viitoare proiectul Legii offshore nu va intra la vot în plenul Camerei Deputaților, for decizional pentru această inițiativă legislativă.

Chiar dacă cererea de retrimitere la Comisii, votată în plenul de miercuri al Camerei Deputaților a venit din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor, și parlamentarii ALDE au fost nemulțumiți de cele mai recente modificări ale Legii offshore făcute de către PSD.

Astfel, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declara miercuri, referindu-se la proiectul legii offshore, că deputații ALDE care fac parte din Comisia de industrii au "fost luați pe nepregătite cu serie de modificări prezentate la comisie în ultimul moment".

Cu toate acestea, Tăriceanu a negat existența unor tensiuni politice în interiorul coaliției de guvernare.

"Comisia trebuie să integreze la dezbatere opinia Guvernului care nu exista, trebuie să aibă de asemenea punctul de vedere ai Asociațiilor Concesionarilor Exploatărilor Maritime. E o problemă mai degrabă de proceduri. Nu e o problemă de politică cu PSD. Deci e o problemă legată de câștigul statului și în al doilea rând de securitatea statului care profită de această lege", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, tot miercuri, referitor la legea offshore, că formațiunea sa va susține poziția din Comisie. Acesta a refuzat să comenteze declarațiile deputatului ALDE Varujan Vosganian despre prezența Guvernului la dezbateri: ”Nu-s comentatorul ALDE”.

Totodată, în aceeași zi, ministrul Finațelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că va discuta cu colegii de la ALDE, pentru ca ulterior să fie stabilită o formă finală a legii offshore, una care să permită un câștig cât mai mare la bugetul de stat. Acesta a adăugat că pentru Legea offshore trebuie găsită, cât mai repede, calea de mijloc între investitori și statul român, astfel încât să înceapă exploatarea, deoarece îmbunătățește independența energetică a țării.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doua muhaiele penale, in curand,, De trista amintire"
1
0
Borfasii astia de-acum, dracnea si tariceanu, ca ei sunt actorii principali, sa-si aduca aminte ca nici macar Dinu Patriciu sau S.O.Vantu cu toate televiziunile si trusturile lor de presa n-au reusit sa scape! Nici ei si nici alti HOTI ca ei nu vor scapa! Asta e LEGE.
5
0
se inteleg talharii pana la urma,daca moliceanu vrea sa dea gazele ieftin,dracnea prin porcul de stroe ne-a vandut cu 500 mil euro apa curata di aqvifer catre jidani,chiar diseara pro tv are un filmulet cu ce productii face israelul cu apa noastra de ne vinde si noua,pe cand noua la robinet ajunge apa uzata din dunare care a trecut prin sute de cacastori pana sa ajunga aici ,muiepesede
7
0
Tariceanu, Vosganian si gasca de hoti fac santaj pe fata la Dragnea pt aranjamentele lor cu multinationalele.
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212