REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Denunţătorul inspectorilor prinşi luând şpagă, audiat în instanţă

Denunţătorul inspectorilor prinşi luând şpagă, audiat în instanţă

Replica API 1 octombrie 2011 | 00:00 89

Cimpoaie şi Bafan, la Tribunal

Cimpoaie şi Bafan, la Tribunal

Instanţa de fond a Tribunalului Constanţa l-a audiat, vineri, pe denunţătorul celor doi inspectori ai DGFP, trimişi în judecată pentru luare de mită. Cristinel Jean Barbu, martorul-denunţător a dat declaraţii în faţa judecătorilor, despre modul în care au decurs lucrurile în luna decembrie a anului trecut, când i s-a cerut şpagă pentru a nu i se face dosar penal, din cauza unei facturi. Prezenţi la şedinţă au fost şi cei doi inculpaţi, reprezentaţi de către avocaţii lor. Întrucât declarase că activităţile sale comerciale s-au desfăşurat tot timpul în mod legal, denunţătorul a fost întrebat de ce a trebuit totuşi să accepte să dea şpagă, acesta argumentând că se săturase să tot fie călcat de controale de la toate instituţiile, care mai mult făceau deranj pentru a găsi eventuale nereguli. În sarcina inculpaţilor s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, fals intelectual şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Pe data de 9 decembrie 2010, Cimpoaie şi Bafan au fost prinşi în flagrant imediat după ce au primit suma de 2.000 de euro de la denunţătorul Barbu, administratorul SC Transporturi şi Construcţii Crisiri SRL, din Ovidiu. La finalul şedinţei, instanţa de fond a stabilit ca la următorul termen, stabilit pentru data de 21 octombrie, să fie audiaţi noi martori.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272