REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Depozitarul Central distribuie de luni sumele aferente cuponului nr. 3 pentru obligaţiunile emise de Banca Transilvania

Depozitarul Central distribuie de luni sumele aferente cuponului nr. 3 pentru obligaţiunile emise de Banca Transilvania

Replica API 29 decembrie 2019 | 00:00 429

Depozitarul Central va distribui, începând de luni, 30 decembrie, sumele de bani aferente cuponului nr. 3 pentru obligaţiunile emise de Banca Transilvania, valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni fiind de 1906,25 euro, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

"Banca Transilvania informează deţinătorii de obligaţiuni, care au fost înregistraţi ca deţinători ai obligaţiunilor la data de referinţă (5 decembrie 2019) cu privire la plata celui de al 3-lea cupon pentru a treia perioadă de dobândă (28 iunie 2019 - 27 decembrie 2019) în valoare de 1.906,25 euro valoare nominală, scadent la data de 28 decembrie 2019, aferent obligaţiunilor TLV28E în valoare totală de 285.000.000 euro, cu o dobândă variabilă egală cu Euribor 6M + 3,75% şi scadente la data de 28 iunie 2028, emise în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute în Prospectul de admitere la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti. Plata va fi efectuată la data de 30 decembrie 2019, întrucât 28 decembrie 2019 reprezintă o zi nelucrătoare", se arată în raportul curent al BT, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Obligatarii care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 05.12.2019. Obligatarii îşi pot încasa sumele de bani aferente cuponului nr. 3 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.

De asemenea, potrivit raportului, rata dobânzii aferentă următoarei perioade de dobândă (28 decembrie 2019 - 27 iunie 2020), care urmează a fi plătită în data de 28 iunie 2020, calculată conform Prospectului de admitere la tranzacţionare este de 3,75%.

Conform Prospectului de admitere la tranzacţionare, rata dobânzii este calculată după formula Euribor 6M + 3,75%, unde Euribor 6M înseamnă valoarea mai mare dintre zero şi rata oferită pe 6 luni pentru depozitele în EUR, cotată cu două zile lucrătoare anterior începutului perioadei de dobândă.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272