REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în februarie, cu 1,4%

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în februarie, cu 1,4%

A.F. 27 martie 2024 | 00:00 130

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în februarie 2024 cu 1,4% faţă de luna anterioară, depăşind nivelul de 582,655 miliarde lei, iar raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,6% (4,1%), informează Banca Naţională a României (BNR), printr-un comunicat.

Depozitele la banci ale firmelor si populatiei au crescut, in februarie, cu 1,4%

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,1% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,8% faţă de ianuarie 2024, până la 408,162 miliarde lei. Comparativ cu luna februarie 2023, acestea s-au majorat cu 17,5% (9,6% în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,5% faţă de luna anterioară, până la aproape 223,585 miliarde lei, şi cu 21,9% (13,7% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,2% (până la 184,577 miliarde) faţă de luna precedentă, iar faţă de februarie 2023 au înregistrat o creştere de 12,5% (5% în termeni reali).

Depozitele la banci ale firmelor si populatiei au crescut, in februarie, cu 1,4%

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 29,9% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,4% faţă de ianuarie 2024, ajungând până la nivelul de peste 174,493 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,5%, până la 35,116 miliarde euro). Comparativ cu luna februarie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 0,05% (-1% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3% faţă de luna ianuarie 2024, până la 119,922 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2%, până la 24,134 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 2,8% (-3,7% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 2% faţă de ianuarie 2024, până la 54,571 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,1%, până la 10,982 miliarde euro). Comparativ cu februarie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 6,5% (5,5% în cazul exprimării indicatorului în euro), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272