REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

DEPRESIA, în prim plan la Constanţa! A fost demarată o campanie

DEPRESIA, în prim plan la Constanţa! A fost demarată o campanie

Replica API 23 ianuarie 2020 | 00:00 390

Reprezentanţii Spitalulului Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa au anunţat miercuri, 22 ianuarie a.c., printr-o conferinţă de presă, debutul campaniei „Împreună pentru sănătatea mintală! Să înlăturăm stigmatul bolilor mintale!”.

La conferinţă au fost prezenţi şi au luat cuvântul directorul medical dr. Bogdan Obadă, medicul şef interimar al Secţiei de Psihiatrie dr. Camelia Panţu şi Loti Popescu din partea Direcţiei de Sănătate Publică. În cadrul conferinţei au fost expuse cazurile persoanelor cu boli mintale, afecţiunile pe care aceştia le simt dar şi felul în care sunt trataţi de societate. Tot în acest context s-a discutat şi despre consumul de alcool şi droguri. Campania este coordonată de Direcţia de Sănătate Publică iar scopul acesteia este de a face auzit strigătul de ajutor al persoanelor cu deficienţe. “Am ales să discutăm despre depresie, autism şi boala Alzheimer. Am consultat statisticile şi aceste boli au un procentaj din ce în ce mai mare în ultimii ani şi ce este şi mai rău este faptul că acesta este în creştere. În primul rând ar trebui să punem problema stresului dar şi a timpul pe care îl petrecem unii cu alţii. Atunci când cineva are depresie, este afectată atât familia cât şi comunitatea unde acesta îşi petrece timpul şi la fel se întâmplă şi cu cei care au autism sau Alzheimer” a transmis Loti Popescu, reprezentanta DSP. Aceasta a prezentat şi câteva din simptomele şi comportamentele specifice bolilor mintale, precum: tristeţea, tulburări de dispoziţie, energie scăzută, epuizare, iritabilitate, anxietate, pierderi de memorie şi multe altele. Acest subiect este extrem de sensibil însă dacă familia este aproape şi rezolvă lucrurile înainte de a fi manifeste atunci cazurile pot fi mult mai uşoare.

Peste 3.000 de consultaţii psihiatrice în 2019

Conform şefei secţiei, în anul 2019, au fost 3163 de consultaţii psihiatrice. Dintre acestea 1569 au fost internări, astfel: 77 de pacienţi care au venit din alte spitale, 239 consultaţii intersecţii, internări nonvoluntare 12 şi 24 de internări la cererea autorităţilor. Tot pe secţie se fac şi examinările medico-legale psihiatrice. „Toţi pacienţii sunt unici şi pot spune că nu ne plictisim niciodată!” a transmis şefa secţiei.

Tot aceasta a mai adăugat faptul că sevrajul alcoolului este unul dintre cele mai grave afecţiuni şi se poate chiar ajunge şi la deces. Ca medie de vârstă, pacienţii care ajung la spital cu alcolemie sau după ce au consumat substanţe interzise au media de vârstă cuprinsă între 15 şi 20 ani. „Este o problemă foarte mare cu cei mici pentru că încercăm să îi ajutăm însă o parte din aceştia ajung să revină la noi cu aceleaşi afecţiuni” a mai precizat dr. psihiatru Camelia Panţu.

Tot legat de acest subiect, reprezentanta Direcţiei de Sănătate Publică a mai adăugat fapul că aceşti copii vin în mare parte din familii defavorizate şi dezbinate. „Nu cred că aţi văzut un copil care este iubit de părinţi, care are o situaţie bună atât în familie cât şi în comunitate care să facă aceste lucruri. Aceştia sunt cei care au părinţii plecaţi în străinătate, sau sunt divorţaţi, sau aud non-stop certuri şi scandaluri acasă şi aşa ei cred că îşi căsesc liniştea, nepăsându-le de viaţa lor” a adăugat Loti Popescu, reprezentanţa DSP.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mars la munca, putorilor ca prea aveti timp liber pentru toate cacaturile!
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272