REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Deputat FC: "Bugetul pe 2014 este unul al stagnării. Experţii lui Ponta îngroaşă numărul şomerilor"

Deputat FC: "Bugetul pe 2014 este unul al stagnării. Experţii lui Ponta îngroaşă numărul şomerilor"

Replica API 18 noiembrie 2013 | 00:00 240

Deputatul constănţean şi preşedintele filialei locale a partidului Forţa Civică, Dănuţ Culeţu, trage un semnal de alarmă privind situaţia agravantă a economiei româneşti. Culeţu susţine că, după a doua rectificare negativă din acest an, 2014, fiind şi unul electoral, se anunţă a fi unul catastrofal din punct de vedere economic, prin cheltuieli suplimentare şi scăderea puterii de cumpărare.

În cadrul conferinţei organizată duminică la sediul FC, Culeţu a declarat: "În spiritul mistificărilor cu care ne-a obişnuit, Ponta ne-a prezentat proiectul de buget pentru 2014. Se face referire la creşterea economică a PIB-ului. Această creştere nu s-a tradus în creşterea veniturilor bugetare. Nu există motive de a saluta o asemenea creştere, câtă vreme se datorează creşterii exportului, care nu a adus venituri în conturile statului. Ponta vede jumătatea plină a paharului, dar faptul că România ocupă tot locul 1, dar la inflaţie, este ascuns cu desăvârşire. Inflaţia este de 3,7%, mult mai mare decât cea programată de 2,5%, iar presiunea inflaţionistă va conduce la diminuarea puterii de cumpărare şi în 2014. Aş numi acest buget unul al stagnării economice, pentru că nu are nici o măsură de sprijinire a întreprinzătorilor privaţi. Noile taxe introduse vor conduce la creşteri de preţuri şi, implicit, reducerea puterii de cumpărare a românilor. 2013 era un an crucial pentru ieşirea din criză. Din păcate, "experţii" lui Ponta nu au avut nici o strategie pentru ieşirea României din criză. Majorarea salariului minim înseamnă obligatoriu majorarea costurilor pentru companii, ceea ce se traduce fie prin creşterea preţurilor, fie numărul şomerilor va creşte", a punctat Culeţu.

Mai mult, Culeţu atrage atenţia şi asupra majorării taxelor locale, care vor apăsa şi mai mult pe umerii constănţenilor: "Consumul românilor nu a crescut. Mărirea accizelor a condus la mărirea evaziunii fiscale. Există o limită a suportabilităţii, pe care cred că românii şi companiile au atins-o. Acest Guvern nu vrea să înţeleagă această simplă logică economică. Ca economist, nu îmi face plăcere să constat că 2014 nu are premise pentru revigorarea economică sau a puterii de cumpărare a românilor. Majorarea taxelor locale este o altă problemă transferată în spinarea românilor. Cu certitudine, majorarea acestora va avea loc şi noi, ca şi constănţeni, vom suferi un nou impact", a concluzionat în cadrul conferinţei de duminică deputatul Culeţu.

M.F.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212