REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Deputatul condamnat în dosarul "pile la CJC", ridicat de pe aeroport

Deputatul condamnat în dosarul "pile la CJC", ridicat de pe aeroport

Replica API 12 decembrie 2013 | 00:00 116

Intenţiona să plece în China

Intenţiona să plece în China

Deputatul PSD Nicolae Vasilescu, cel care a fost condamnat definitiv de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, a fost prins pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, în jurul orei 02.00, a anunţat, ieri, Realitatea.net. Poliţiştii Biroului Urmăriri au primit marţi, în jurul orei 20.00, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Nicolae Vasilescu. În jurul orei 02.00, poliţiştii au ajuns acasă la Nicolae Vasilescu, unde se afla numai soţia deputatului. Aceasta l-a sunat pe telefonul mobil şi l-a anunţat că este căutat de poliţişti, iar Vasilescu i-a comunicat că ajunge acasă "în cinci minute", au spus sursele citate. Deputatul le-a spus poliţiştilor că se afla pe Aeroportul "Henri Coandă" pentru că urma să plece în China şi făcuse inclusiv check-in-ul. Reamintim că Nicolae Vasilescu, zis Nea Geacă, fost înalt funcţionar public la Camera Deputaţilor şi actual deputat, trimis în judecată în 2012 de către DNA Constanţa, împreună cu Mija Eugeniu şi Lupşa Realini, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia aparţine Înaltei Curţi. În ceea ce-l priveşte pe Mija, el a primit 2,6 ani, iar Lupşă - 2 ani, ambii cu executare. Reamintim că, potrivit DNA Constanţa, în sarcina lui Eugeniu Mija au fost reţinute două infracţiuni de trafic de influenţă, iar împreună cu el au fost trimise în judecată încă 2 persoane, Realini Lupşa, fost solist al trupei Gaz pe Foc, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, şi Nicolae Vasilescu, şef la acea dată al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, acuzat pentru trafic de influenţă, în prezent deputat de Dolj. În luna noiembrie 2011, inculpaţii Eugeniu Mija, Realini Lupşa şi Nicolae Vasilescu au pretins de la patronul unei firme din Constanţa, care ulterior i-a denunţat, suma de 2.000.000 lei, reprezentând 40% din valoarea totală a unor lucrări de construcţii efectuate în anii 2008 şi 2009 de firmele acestuia în beneficiul a cinci primării din judeţul Constanţa. Banii au fost pretinşi pentru ca inculpaţii să intervină, după cum susţineau ei, pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi pe care să îi determine să dispună achitarea către firmele denunţătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 lei. Suma de 2.000.000 lei urma a fi împărţită între cei trei inculpaţi după recuperarea efectivă şi în tranşe a datoriilor respective. De asemenea, la data de 10 ianuarie, Eugeniu Mija a pretins de la denunţător suma de 20.000 de euro, pe care ulterior a redus-o la 15.000 de euro, pentru a interveni, după cum pretindea el, pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi pentru a-l determina pe acesta să deblocheze fondurile necesare achitării aceloraşi datorii către firmele denunţătorului. Pe data de 6 februarie, Mija a primit de la denunţător suma de 15.000 de euro, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272