REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Descinderi cu mascați la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, în dosarul finanțării pentru alegeri

Descinderi cu mascați la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, în dosarul finanțării pentru alegeri

Virgil STOIAN 12 februarie 2025 | 00:00 1906

Mai multe percheziții cu mascați au avut loc marți în dosarul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu, fiind vizat șeful de campanie, Radu Pally.

Descinderi cu mascati la seful de campanie al lui Calin Georgescu, in dosarul finantarii pentru alegeri

Potrivit surselor Antena 3 CNN, perchezițiile domiciliare au loc la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, Radu Pally.

Cel mai probabil descinderile vizează ridicări de acte în legătură cu finanțarea campaniei lui Călin Georgescu, în legătură cu care există un dosar la Poliția Română, coordonat de Parchetul General.

În același dosar a fost audiat și percheziționat omul de afaceri din Brașov Bogdan Peșchir.

Așadar, anchetatorii urmăresc mai multe piste în această anchetă, în condițiile în care Călin Georgescu susține că a cheltuit 0 lei în această campanie, dar din actele puse pe masa CSAT a reieșit că sunt mai multe personaje care au făcut donații, iar campaniea s-a desfășurat pe platforma Tik Tok.

Descinderi cu mascati la seful de campanie al lui Calin Georgescu, in dosarul finantarii pentru alegeriRadu și Crenguța Pally

Călin Georgescu a avut o reacție ironică pe rețelele sociale la adresa Ministerului de Interne în legătură cu aceste descinderi acasă la șeful său de campanie: "Milițianul Predoiu și niște procurori au trimis în această dimineață mascații acasă la șeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz - nu ne puteți intimida - nu putem fi îngenunchiați!"

"Activitățile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente și cu respectarea cadrului legal în vigoare.

De altfel, toate activitățile instituției noastre, în cadrul tuturor dosarelor penale se efectuează sub coordonarea unităților de parchet și sub autoritatea procurorilor de caz, având drept scop aflarea adevărului.

Respingem și dezavuăm orice acuzație nefondată de politizare a actului profesional polițienesc.

Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliției judiciare are caracter nepublic și se desfășoară sub autoritatea unităților de parchet competente, șefii ierarhici ai polițiștilor neavând competență în a da dispoziții privind efectuarea actelor de urmărire penală.

Reiterăm că tot personalul instituției noastre își desfășoară activitatea cu profesionalism, imparțialitate, echidistanță și neutralitate politică", a comunicat Poliția Română.

Cine e Radu Pally și care e implicarea lui în campania lui Călin Georgescu

Un clip de publicitate care îl înfățișează pe Călin Georgescu în diverse ipostaze – în sala de judo, în bazinul de înot, pe pista de atletism, înotând, alergând, călărind și fiind înconjurat de mulți tineri – şi care a fost difuzat la postul de televiziune B1TV în luna octombrie a anului trecut, în timpul campaniei electorale, în cadrul unui calup gratuit de publicitate, a atras atenţia AEP.

Clipul este filmat și montat profesionist, cu un scenariu și cu filmări făcute special pentru mesajul transmis. Calupul publicitar conţine numele firmei care a produs videoclipul, precum și codul mandatarului financiar (CMF) – un însemn obligatoriu în cazul materialelor electorale.  

Spre finalul clipului de campanie al lui Călin Georgescu este făcută următoarea menţiune scrisă: Candidat independent Călin Georgescu / Producție Marker & Senzzo Media CMF 34240002. Marker & Senzzo Media este o firmă argeşeană şi este controlată de un cuplu de foşti jurnalişti din judeţ, scie anchetaonline.ro.

Marker & Senzzo Media a fost înfiinţată în 2013 şi are sediul în Piteşti, pe strada Depozitelor, nr. 3, în blocul Landmark (fostul bloc Arcadia). Firma o are ca administrator pe Crenguța-Alexandra Pally-Brojban. Aceasta este căsătorită cu Radu Pally, nimeni altul decât fiul fostei directoare a Muzeului Goleşti, Filofteia Pally. Cei doi fac parte din echipa de campanie a lui Călin Georgescu şi au coordonat, se pare, campania de promovare a acestuia.

Radu Pally lucrează în media de peste două decenii. A făcut parte din echipa postului de radio Muntenia FM şi a fost director al publicaţiei „Blitz”, acolo unde de altfel Crenguţa, soţia sa, era redactor-şef.

Marker & Senzzo Media, firma piteșteană care apare ca producător al spotului video de campanie al lui Călin Georgescu, a avut în 2023 o cifră de afaceri de 431.000 de lei și un profit de aproape 254.000 de lei – fiind de departe cel mai profitabil an din istoria de un deceniu a companiei.

Crenguţa şi Radu Pally sunt asociaţi într-un alt SRL,  Metro Media & Communications, cu acelaşi sediu ca şi cealaltă firmă de familie. În cazul Metro Media & Communications, în 2023 cifra de afaceri a companiei a fost de 352.222 lei și profitul net 49.093 lei.

ANAF a trimis procurorilor informațiile despre campania electorală a lui Călin Georgescu, pentru a se investiga cum a fost finanțată și care a fost circuitul banilor.

Descinderi cu mascati la seful de campanie al lui Calin Georgescu, in dosarul finantarii pentru alegeriCălin Georgescu

ANAF a trimis la Parchet informațiile despre campania electorala cu "zero lei" a lui Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, în urmă cu o lună, la Antena 3 CNN, că ANAF investighează modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, desfășurate în mare parte pe platforma TikTok.

Investigaţia ANAF a investigat pe Călin Georgescu şi modul de finanţare a campaniei sale electorale pentru Preşedinţia României.

”Datele din investigaţie sunt confidenţiale, dar vă pot confirma că da, este în derulare o investigaţie care are ca temă finanţarea campaniei şi are ca temă modalitatea şi fluxurile de bani care au ajuns din diverse surse într-o campanie electorală în care a fost protagonist domnul Călin Georgescu”, a spus atunci Tanczos Barna.

Inspectorii ANAF au vrut să afle sursa finanțării campaniei electorale a lui Georgescu, desfășurate intens pe platforma TikTok. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a cerut expres ANAF să investigheze dacă au fost utilizate fonduri nedeclarate în promovarea electorală.

Deși Georgescu a declarat oficial la AEP că nu a cheltuit niciun leu pentru campanie, în spațiul public au apărut mai multe mărturii ale influencerilor care susțin că au fost plătiți pentru a promova mesajele candidatului. TikTok a fost platforma principală prin care Georgescu și-a câștigat notorietatea și a reușit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acum paraliticul microcipat o sa se dea martir, pocaitii care il urmeaza pot sa se spanzure in grup crengutzadatiasmwe
4
0
se face descinderea cu o intaziere atat de mare de doua luni de zile ? cand era clar din prima clipa ca zero cheltuieli e o mare minciuna ? impresia e ca cineva cu putere si influenta mare in interiorul autoritatilor a incercat sa impiedice acesta ancheta mai ales ca escrocul cg e suspect de sigur pe el si il ameninta pe ministrul de interne asa cum ameninta pe multi altii cu functiile cele mai inalte din stat in ultima vreme incepand cu judecatorii ccr
1
0
După 35 de ani de hoție nu aveți un om.sa se bată cu cg de ce ? Că sunteți toți hoții de aia ba animalelor de securiști
1
1
Basescu, IOHANIS, CRIN SI SLTII ALUPIGUS
2
4
ceilalti doi nu au castigat turul 1 si nu erau in situatia de a-l castiga si pe al doilea cu sanse mari si a iesi presedinti au ramas la procentele lor minuscule cunoscute dinainte nu e chiar acelasi lucru dar cand nu ai argumente o iei prin balarii cum face guru
2
1
O mizerie cu nebuni și tradatori, cu legionari și mercenari, cu fasciști și teroriști. Cam multe cuțite la purtător la manifestațiile de susținere a lui Călin Nebunu, care cere imperativ(unde te trezești ma....asta...??) sa se oprească perchezițiile, ca vrea el. Ori noi suntem toți nebuni, ori asta a lansat un război pe creierele netede ale proștilor și neinternatilor. E de necrezut ca asta se vede împărat!! După Johannis, nababul, vine neica-nimeni kklin, și da ordine în instituțiile de forta și amenință Curtea Constituțională!! Unde ne aflam?? Cine ne apara de nebuni???
13
3
la escrocul semianalfabet cg care a facut afirmatii de laudare a miscarii legionare care a fost o miscare fascista criminala vinovata de nenumarate crime inclusiv ale unor personalitati istorice celebre si a facut afirmatii de laudare a lui antonescu care a masacrat evrei in ww2 si a fost un criminal de razboi cand vom auzi ? de ce nu se intervine cu duritate maxima la astfel de afirmatii si manifestari in spatiul public ? de ce laudele publice aduse comunistilor si regimului criminal comunist care a ucis si el sute de mii de oameni nevinovati si a confiscat intreaga avutie a tarii lasand intreaga populatie in cea mai crunta saracie nu sunt pedepsite si nu exista o lege ptr asta ?
14
1
solicita "imperativ" .. hai c-am ras.. "presedintele ales" chiar crede ca e pe functie.. :))) .. nici nu stiu ce sa mai cred.. asta e chiar dus cu pluta sau se preface pentru enoriasi?
17
0
Daca ai fi avut putin creier... te-ai fi uitata pe siteul AEP si ai fi vazut ca mai sunt si alti candifdati cu zero cheltuieli... in total trei....dar tu cum esti platit de usaid(soros) sa mananci rahat, nu te interseaza adevarul... ci doar iti umplii gura si buzunarele... mai putin creierul
3
13
Jos sistemul corupt comunist dictator securist trãdãtor terorist de tara psd pnl usr udmr ccr sos...
7
12
escrocul cg a fost singurul candidat din istoria lumii cu zero cheltuieli de campanie si tot singurul care a reusit perfomanta de a exploda de la 1% in toate sondajele la primul loc cu 22% din jumatatea electoratului care s-a prezentat la vot si ne minte cu nerusinare ca simpatizantii l-au ajutat dezinteresat si mesajele lui aberante de pe tiktok au convins in 2 zile vreo 2 milioane de oameni cand e clar ptr orice afon ca tiktokul a fost manipulat la greu si cg a furat alegerile cu tiktokul iar acum tipa ca hotul prindeti hotii
23
14