REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

DESCINDERI în LOCALURILE constănţene; amenzi URIAȘE pentru încălcarea regulilor pandemiei

DESCINDERI în LOCALURILE constănţene; amenzi URIAȘE pentru încălcarea regulilor pandemiei

Replica API 22 martie 2021 | 12:00 5838

În cursul serii de duminică, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – secțiile de poliție urbană - au organizat o acțiune pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La acțiune au participat peste 50 de polițiști și jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. Tomis, fiind verificate peste 80 de societăți comerciale și legitimate peste 420 de persoane.

În urma activităților, au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei.

Astfel, polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că 5 localuri de pe raza de competență (bulevardul Alexandru Lăpușneanu, strada Aprodul Purice, Satul de vacanță, strada Nicolae Iorga, strada Soveja) desfășurau acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020.

Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare.

De asemenea, în urma reverificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că una dintre societățile comerciale nu respectă, în continuare, măsurile impuse, fiind aplicată o altă sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei.

Potrivit informaţiilor noastre, printre localurile amendate se numără şi Sofra, Casa Arad, Scoica, Salis şi Lago Caffe.

Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că 5 localuri de pe raza de competență (strada Mircea cel Bătrân, strada Sarmisegetuza, strada Traian, strada Smârdan, bulevardul Tomis) desfășurau acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020.

Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional, 4 dintre aceștia cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare și unul cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Potrivit informaţiilor noastre, ar fi vorba de Buddha Bar, Asado şi Byblos.

Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în 4 baruri de pe raza de competență (strada Dumitru Marinescu, strada Biruinței, strada I.L. Caragiale, strada Nicolae Filimon) se servesc băuturi alcoolice, în condițiile în care nu activitatea nu este permisă în baruri.

Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 24.000 de lei.

De asemenea, polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un local de pe raza de competență (bulevardul I.C. Brătianu) desfășura acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/2020.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Potrivit informaţiilor noastre, este vorba despre Sabroso.

Totodată, polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un teren de sport acoperit cu balon, situat pe strada Prof. Savu Timariu, se desfășurau activități sportive în spațiu închis, la care participau 18 persoane care jucau fotbal.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional de către polițiști, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 55/2020, de asemenea fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei, în conformitate cu Legea 61/1991, pentru împiedicarea organelor de poliție în luarea măsurilor legale.

Persoanele prezente au fost sancționate de jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, cu amendă în valoare totală de 9.000 de lei (500 de lei fiecare).

Polițiștii Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Th. Speranția ar avea loc un eveniment privat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o aniversare, la care participau 10 persoane, majoritatea minore.

Polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, evenimentul fiind întrerupt.

D.M., V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Urla taranusii de furie ca nu mai au unde sa faca basini. Ei lucrau paznici cu fite de garda de corp, ele vanzatoare si ajutoare pe la bucatariile carciumilor cu basini de top modele. Nu se intampla nimic daca machedonii, patroni de asa zise restaurante, raman fara slugi. Fiecare sa lucreze in zona lui...satul lui, comuna lui. Nu avem nevoie de voi aici, bai taranusilor!
2
1
Infoiatii astia isi dau atata importanta, umbla in haite de cate 10 si aplica sanctiuni, ptr ca de altceva nu sunt in stare. Daca mergi la militie sa depui o plangere ptr prinderea vreunui infractor , totul devine foarte complicat. Niste paznici parati ...asta sunt cei din politia locala. De-abia au terminat un liceu si s-au angajat pe pile...cunoastem
10
3
Tara de turnatori si militieni! Daca nu vrei sa iei covid stai acasa! Lasati restaurantele sa functioneze!
8
6
vedeti ca este o bomba in vama veche,un acvariu al unui turc deschis permanent,IN INTERIOR,cum o iei la dreapta spre mare in capat,pe dreapta!Nu-l vede nimeni?Cita spaga luati?
2
7
Tara de turnatori si militieni! Daca nu vrei sa iei covid stai acasa! Lasati restaurantele sa functioneze!
8
6
speriatii sa stea acasa iar cei care vor sasi traiasca viata sa stea prin localuri
9
7
Ardeti-i pe toti la buzunare pana le iese pe nas!!!
7
13
Aha, deci grupul de ciutani a primit amenda de doua ori mai mare decat patronul carciumii, iar adminsitratorul terenului de sport de 5 ori mai mare. Ghetzoii, tot ghertzoi, ii omoara pe aia mici, ii iarta pe aia puternici. Cat despre baruri si restaurante, isi merita soarta. In loc sa faca scandal, sa le ceara Arafatzilor sa aduca dovada ca lumea se imbolnaveste la carciuma, au tacut si acum pica de vinovati, cand PCR-ul scoate infectari pe banda rulanta. Misto poza de la mall, acolo nu da niciun polizist nicio amenda, sunt 10.000 de insi in spatiu inchis si cozi de 10 metri la fiecare casa...
8
6
Sudeaza.le usa mai da.i in plm de cocalari. Introdusa licenta de functionare si suspendata pe veci pe spatiu respectiv la 3 abateri, la spatiu nu la firma. Imi bagpla in democratia voastra originala! Fiecare face ce vrea fara sa.i pese de ceilalti! Popor de sclavi
12
10
pe cand Beta, Zorile si Etiquette?
15
5
Ma obligi pa mine sa port masca?? Noi ce-i care santem fani Las Fierbinti santem alaturi de doama sosaca si o suatinem ne conditionat
12
11
Pe muncitorii lasati fara slujbe,pe mineri,pe alti si alti oameni care produceau bunuri nu-i jeleste nimeni ca pe chelneri. In afara de chelneri,toti sunt trimisi la sapa unde apuca,sa-si schimbe calificarile,sa plece afara. Chelnerii ce au? Ei nu pot decat sa ia spaga de la clienti,nu suporta munca pe salariu si atat? Si ce mare suferinta ca nu mergi sa arati lumii cat bei si cum te uiti la gagica altuia,cum te faci de cacat vorbind pristii dupa ceva alcool? Chiar e greu sa citesti o carte,sa te mai scuturi de anturaje nasoale,sa gandesti nu ca gloata ci dupa mintea ta,cata a mai ramas?
19
11
pai sofra era full vineri, on plonge jr are deschis la dos, das kino are deschis. in mall ciorile imbla fara masca, aia de la paza se pisa pe ei de frica. Bine lasati ciorile sa umble fara masca poate mor de covid
21
5

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614