REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Descinderi în mai multe localități din județ, la persoane bănuite de pescuit electric și cu substanțe toxice

Descinderi în mai multe localități din județ, la persoane bănuite de pescuit electric și cu substanțe toxice

A.F. 5 aprilie 2025 | 13:34 799

Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au efectuat, la data de 4 aprilie a.c., 16 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni la regimul piscicol.

Descinderi in mai multe localitati din judet, la persoane banuite de pescuit electric si cu substante toxice

Perchezițiile au fost efectuate în localitățile Seimeni, Dunărea, Topalu, Ciobanu și Vadu Oii, la locuințele a 12 persoane.

Descinderi in mai multe localitati din judet, la persoane banuite de pescuit electric si cu substante toxice

Acestea sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de pescuit electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanțe toxice și narcotice de orice fel, precum și folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor sau altor viețuitoare acvatice, deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament și deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Descinderi in mai multe localitati din judet, la persoane banuite de pescuit electric si cu substante toxice

În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 4 aparate electrice de pescuit, 136 de plase de pescuit, 8 prostovoale, 2 mingioage, 3 motoare de ambarcațiuni, 30 de litri de motorină și 1  ambarcațiune din fibră de sticlă.

În cauză cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăgoria Hârșova. 

Descinderi in mai multe localitati din judet, la persoane banuite de pescuit electric si cu substante toxice

La percheziții au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere