REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Descinderi la Constanța! Agenți de vânzări, cercetați pentru întocmirea de contracte false! Video

Descinderi la Constanța! Agenți de vânzări, cercetați pentru întocmirea de contracte false! Video

Virgil STOIAN 5 iunie 2025 | 10:23 3237

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 iunie a.c., polițiști din cadrul I.P.J. Constanța - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pun în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța, Ialomița și Călărași.

Descinderi la Constanta! Agenti de vanzari, cercetati pentru intocmirea de contracte false!  Video

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 2022-2025, mai mulți agenți de vânzări, angajați ai unor societăți de telefonie mobilă, ar fi întocmit fictiv 992 de contracte de furnizare a serviciilor de telefonie fixă, internet și cablu TV, pe numele unor persoane fizice beneficiare inexistente, cu scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste.

Persoanele în cauză ar fi beneficiat de complicitatea unor angajați din cadrul unei societăți de instalare a serviciilor de telefonie mobilă.

Prejudiciul, reprezentând televizoare însușite, comisioane încasate și costuri de instalare servicii, este de aproximativ 220.000 de lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratelor de Poliție Județene Ialomița și Călărași, precum și al Grupării de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Păi de când se lăuda pescobar că așa a făcut primi bani, voi dormeați?
5
0
De 1 iulie se dublează curentul aloo mucusori ce c****t mai aveți de zis?
4
3