REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Descinderi la mafia lemnelor din România: funcționari publici, săltați cu mascații

Descinderi la mafia lemnelor din România: funcționari publici, săltați cu mascații

A.L. 24 noiembrie 2022 | 11:06 805

Poliţiştii maramureşeni fac, joi dimineaţă, 16 percheziţii la sediul unei primării, dar şi la cele ale unor ocoale silvice şi firme, într-un dosar în care sunt vizate infracţiuni de delapidare, fals intelectual, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.

Descinderi la mafia lemnelor din România: funcționari publici, săltați cu mascațiiPercheziții

„În această dimineaţă au fost puse în executare 16 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Dragomireşti la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş.

Conform sursei citate, descinderile au loc „la sediile unor instituţii publice şi ocoale silvice, sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţelor Maramureş şi Bistriţa Năsăud, unde exista suspiciuni rezonabile că deţin bunuri/înscrisuri/documente ce au legătură cu infracţiunile pentru care se efectuează cercetarea penală”.

Surse judiciare au precizat că printre instituţiile vizate de numără şi o primărie. La ora transmiterii acestei ştiri percheziţiile sunt în derulare, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere