REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Descinderi la un azil de bătrâni! Infiltrații, mobilier deteriorat, medicamente și alimente expirate

Descinderi la un azil de bătrâni! Infiltrații, mobilier deteriorat, medicamente și alimente expirate

A.F. 14 iulie 2025 | 22:51 1009

Autorităţile au dat amenzi în valoare de 162.000 de lei după un control făcut la un centru pentru vârstnici din Sectorul 1 al Capitalei. Astfel, s-a constatat că acesta nu avea autorizaţie de la ISU, iar la demisol erau infiltraţii, mobilier şi parchet deteriorat şi au fost găsite medicamente expirate, cinci bătrâni fiind mutaţi la etajele superioare.

Descinderi la un azil de batrani! Infiltratii, mobilier deteriorat, medicamente si alimente expirate

Totodată, au fost găsite nereguli la blocul alimentar, care a fost închis până la remedierea deficienţelor.

Poliţia Capitalei a anunţat, luni, că poliţişti de la Secţia 4 Poliţie, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 1, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Bucureşti, au făcut verificări la un centru social din Sectorul 1 în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale, precum şi a prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

În urma controalelor, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 162.000 de lei:

- o sancţiune contravenţională de 5.000 lei, conform H.G. nr. 301/2012, aplicată de Compartimentul Sisteme de Securitate Private din cadrul Secţiei 4 Poliţie;

- o sancţiune contravenţională de 2.000 lei, conform HCLS1 nr. 75/2025, aplicată de Poliţia Locală Sector 1 – Compartiment Control Activităţi Comerciale şi Afişaj Stradal;

- o sancţiune contravenţională de 40.000 lei, conform HCGMB nr. 120/2010, aplicată de Compartimentul Protecţia Mediului – Poliţia Locală Sector 1;

- o sancţiune contravenţională de 40.000 lei, conform HCLS1 nr. 75/2025, aplicată de acelaşi compartiment;

- o sancţiune contravenţională de 40.000 lei, conform OUG nr. 92/2002, aplicată de Compartimentul Protecţia Mediului – Poliţia Locală Sector 1;

- 5 sancţiuni contravenţionale de 35.000 lei, conform OG nr. 21/1992, aplicate de ANPC, fiind dispusă şi măsura complementară de oprire definitivă şi retragere din circuitul consumului a peste 35 kg de produse alimentare.

S-au dispus 7 măsuri de remediere

Totodată, inspectorii sociali din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială Bucureşti au dispus 7 măsuri de remediere, printre care instalarea de echipamente de ventilaţie şi asigurarea unei temperaturi optime în toate camerele unităţii, întrucât persoanele vârstnice nu beneficiau de condiţii climatice corespunzătoare.

Reprezentanţii ANPC au identificat şi alte deficienţe: lipsa autorizaţiei emise de ISU, produse alimentare fără elemente de identificare, infiltraţii la pereţii dormitoarelor de la demisol, geam spart, parchet deteriorat, mobilier degradat şi utilizarea unor sisteme improvizate de protecţie pentru paturi, prezenţa a cinci cutii de medicamente expirate, folosite pentru tratarea beneficiarilor.

Ca urmare, ANPC a dispus oprirea prestării serviciilor pentru blocul alimentar şi demisolul unităţii, până la remedierea deficienţelor constatate.

Totodată, a fost dispusă închiderea acestor spaţii, iar cinci persoane vârstnice au fost relocate la un etaj superior.

Potrivit unor surse, este vorba despre centrul social Perfect Residence, de pe strada Eugen Lovinescu, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asta este starea de degradare a romanilor, isi bat joc de cei neajutorati, politruci de popor, zisi intreprinzatori si ei de ce pot, de batrini. militia si serviciile dorm...
2
0