REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Despăgubiri de peste 60.000 euro. O întreagă familie a pierit în urma unui accident sângeros la Mihai Viteazu

Despăgubiri de peste 60.000 euro. O întreagă familie a pierit în urma unui accident sângeros la Mihai Viteazu

Replica API 8 ianuarie 2020 | 11:47 449

În vara anului 2016 a fost activat planul roșu la în zona localității Mihai Viteazu, în urma unui accident grav în care au murit 4 paresoane, membri ai aceleiași familii, și alte 4 au fost rănite. La locul accidentului au fost mobilizate patru autospeciale de pompieri, o autospecială pentru victime multiple, o maşină de la descarcerare şi două de stingere cu modul de descarcerare şi o autospecială de descarcerare de la Tulcea şi unităţi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Accidentul, în care au fost implicate trei autovehicule, a fost provocat de o depăşire neregulamentară, realizată de o şoferiţă care a depăşit linia continuă, intrând în coliziune frontală cu autoturismul care circula din sens opus. La mai bine de patru ani de la accidentul în care i-a murit toată familia - sora în vârstă de 42 de ani, părinții și nepoata în vârstă de 18 ani, un bărbat a obținut de la asiguratorul autoturismului condus de șoferița vinovată (chiar sora bărbatului) 50.000 euro daune morale și 60.000 lei daune matereiale.

Prin cererea de chemare în judecată bărbatul a chemat în judecată SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 400.000 euro echivalent în lei, din care suma de 80.000 lei reprezintă cheltuielile aferente ceremoniilor funerare și cheltuielile ulterioare, iar suma de 1.786.790 lei reprezintă prejudiciul moral reprezentat de suferința cauzată de moartea celor doi părinți. Pe 12 iunie 2016, sora bărbatului, a condus autoturismul marca Chevrolet Kallos pe DN 22, dinspre Tulcea spre Constanța. Ajungând la km 245+940, a efectuat manevra de depășire neregulamentară, încălcând marcajul simplu continuu, intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca BMW cu număr de Tulcea, care circula regul amentar din sensul opus. În urma impactului dintre cele două autovehicule, a rezultat decesul conducătoarei auto care a depășit neregulamentar (sora bărbatului) , dar au murit și părinții acestuia, cât și nepoata. La data producerii accidentului, era în vigoare polița de asigurare de răspundere civilă auto încheiată cu două luni înainte de producerea tragediei cu SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA. Chiar dacă vinovată d eproducerea accidentuluia fost chiar sora sa, bărbatul consideră că trebuie să primească daune în urma decesului părinților săi, motiv pentru care a deschis acțiune în instanță. Decesul părinților a avut un impact deosebit asupra vieții sale, spune el, suferința fiind foarte greu de gestionat și suportat. Asiguratorul a intervenit în proces, precizând că daunele solicitate sunt mult prea mari, susținând că instanța trebuie să țină cont și de vârsta părinților victimei, 63, respectiv 67 de ani, iar bărbatul avea 39 ani la data decesului părinților, presupunându-se că și-a terminat studiile și se întreține singur. De altfel, asiguratorul a mai precizat în instanță faptul că a avut bună credință, și a făcut o ofertă de despăgubire, care a fost refuzată, însă, de bărbat. În consecință, magistrații au cenzurat cuantumul daunelor morale solicitate, prin raportare la jurisprudența națională și prin evitarea îmbogățirii fără justă cauză. Astfel că, prima instanță i-a forit despăbubiri în valoare de 7.768,25 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale și suma de 150.000 lei reprezentând daune morale. Decizia nu a fost definitivă, așa că bărbatul a atacat-o. Curtea de Apel i-a majorat cutumul daunelor, obligând asiguratorul la plata către bărbat a sumei de 60.000 lei- daune materiale şi 50.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, la cursul BNR - daune morale. ”Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul: Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 60.000 lei- daune materiale şi 50.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, la cursul BNR - daune morale. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Constanţa”, se arată în minuta instanței.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
corect spus, firmele care marec RCA-ul trebuie sa arate daca in asemenea cazuri si-au trimis avocatii sa combata la sange aceste hotarari, ca eu daca vreau sa-mi schimb o bara la masina vine si spune ca se poate repara!!
0
0
din banii astia se intorc mai mult de jumate prin plata la avocati si relatiile pe care le au, la judecatorii care au dat decizia, astefel de decizii trebuie verificate ca tot noi ne plangem ca se scumpeste RCA-ul!!! In ca baza se stabiles sumele, se trage la roata norocului?
2
0
Bine,daca aici asigurarea trebuie sa plateasca fratelui femeii care a produs accidentul treaba ei,dar cum ramane cu oameni schiloditi sau omorati pe zebra de soferi inconstienti,in cate cazuri au fost pusi soferi sa plateasca zeci de mii de euro familiilor celor morti sau celor pe care i-au mutilat pe viata ?,si daca nu au bani sa le faca credit in banca si muncesc aia pana isi platesc creditul,asa este aici unde traiesc eu si din cauza asta chiar si soferilor aia nazisti rasi in cap le este frica de lege.
3
1
Sor'ta ai baga in pamant , si tu iei bani de la fraieri... Nu este corect , nu trebuie sa primeasca nici un ban !
4
1
Eu ma indoiesc ca vor primi banii acestia.
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108