REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Despăgubiri pentru românii care și-au pus banii la CEC să-și cumpere Dacia

Despăgubiri pentru românii care și-au pus banii la CEC să-și cumpere Dacia

Robert NENCIU 27 aprilie 2025 | 08:00 1102

Românii care au economisit bani la CEC înainte de 1990 pentru a-și cumpăra o Dacie vor primi, în sfârșit, despăgubiri. După mai bine de trei decenii de așteptare, Ministerul Finanțelor a emis Ordinul nr. 476/2025, prin care stabilește lansarea unui titlu de stat special, menit să reglementeze modul în care vor fi efectuate plățile către cei care și-au depus economiile în acea perioadă.

Despagubiri pentru romanii care si-au pus banii la CEC sa-si cumpere Dacia

”Este vorba despre persoanele fizice care, înainte de 1 ianuarie 1990, au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.) cu scopul achiziționării de autoturisme. După Revoluție, multe dintre aceste persoane nu au mai primit mașina comandată și nici banii înapoi. Depozitele lor au fost preluate ulterior de BRD – Groupe Société Générale, dar soluția finală a întârziat zeci de ani”, potrivit site-ului Termene.ro.

Valoarea stabilită pentru despăgubire este de 21.719,29 lei per persoană, echivalentul în lei a circa 4.370 euro (la cursul din aprilie 2025).

Ministerul Finanțelor va vira suma în contul BRD, banca desemnată să gestioneze plățile. Apoi, BRD va transfera direct suma către beneficiarii desemnați, adică cei care și-au dovedit calitatea de deponenți CEC în scopul achiziționării de autoturisme, cu dovada documentelor păstrate sau înregistrate în sistem.

Plata nu necesită o cerere nouă dacă beneficiarul a fost deja înregistrat în evidențele anterioare ale BRD și Ministerului Finanțelor. Cu toate acestea, dacă o persoană crede că este îndreptățită dar nu a fost notificată, poate cere lămuriri de la sucursala BRD care a gestionat contul inițial sau de la Ministerul Finanțelor.

Banii nu mai ajung pentru un automobil

Cu 21.719 lei, o persoană nu își poate cumpăra o Dacia Logan nouă, al cărei preț pornește de la aproximativ 10.000 – 12.000 de euro.

Însă suma este suficientă pentru:

achiziționarea unei Dacii Logan second-hand în stare bună;

acoperirea unei părți importante din valoarea unei mașini noi prin programul Rabla;

sau pentru orice alt scop personal, suma nefiind condiționată de achiziția efectivă a unei mașini.

Programul CEC pentru Dacia

Înainte de 1990, deponenții la CEC pentru Dacie erau, în general, persoane fizice care doreau să achiziționeze un autoturism produs în România, în special Dacia 1300 sau Dacia 1100, cele mai populare modele ale vremii.

Aceștia deschideau depozite speciale la Casa de Economii și Consemnațiuni (C.E.C.), instituția bancară de stat prin care se derulau economiile populației. După acumularea sumei necesare – care ajungea la 70.000–80.000 lei la acea vreme (o sumă uriașă pentru un cetățean de rând) – oamenii erau înscriși pe liste de așteptare pentru repartizarea unui autoturism, deoarece oferta era controlată strict de stat și livrările se făceau cu întârzieri de luni sau chiar ani, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pana acum de ce nu s-au dat 35 de ani ? cine e vinovat ? numele vinovatilor evident tot psd nu sunt nici macar expuse public si nu iau nici macar o amenda platim noi toti si magaria asta a lor intinsa pe 35 de ani asa cum le platim pe toate celelalte iar vinovatii sunt sigur ca au salarii sau pensii uriase acum si nu mai pot de bine dupa ce au furat o viata de la stat
0
0
Oamenii au avut banii depusi pentru un autoturism Dacia... nou, de la uzina ! Nu conteaza cat costa acum masina, ei trebuie sa primeasca o Dacie noua !!! Un Logan fara prea multe imbunatatiri....dar sa fie nou ! Asa mi se pare normal.
4
0