Detalii de la CRIMA din Constanța: victima a fost găsită cu un cuțit în gât
Tânărul în vârstă de 38 de ani, care și-a înjughiat mortal tatăl, a fost dus la spital pentru evaluare, întrucât și el a suferit răni. A fost audiat, urmând ca în cauză să fie luate măsurile legale ce se impun, respectiv să fie propus spre arestare. Precizăm că bărbatul, care este Florin P., închiriase un spațiu pe strada Cumpenei nr. 63, în incinta "Muncă şi Artă Cooperativă Meşteşugărească", acolo unde își desfășura activitatea alături de tatăl său, iar duminică, 6 februarie, cei doi s-au luat la ceartă pe probleme legate de afacere.
"Muncă şi Artă Cooperativă Meşteşugărească", acolo unde a avut loc crima
Așa cum este precizat mai sus, Florin P., alături de tatăl său au închiriat un spațiu pe strada Cumpenei nr. 63, în incinta "Muncă şi Artă Cooperativă Meşteşugărească" (chiar la intrarea în Cora de pe Cumpenei), acolo unde derulau o mică afacere, în domeniul uleiurilor de vehicule. Duminică, 6 februarie, cei doi s-au luat la ceartă, iar Florin a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat tatăl de mai multe ori în zona gâtului. Victima a încercat să se apre, acolo având loc o luptă în toată regula. Cu răni s-a ales și Florin.
societatea, faţă în faţă cu intrarea spre Cora
După ce tatăl său s-a prăbușit la pământ, Florin a sunat la 112. Victima a fost găsită cu un cuțit în gât, fără suflare.
Agresorul a fost condus la spital, pentru evaluare. În funcție de răspunsul medicilor, acesta va fi propus spre arestare.
Cercetările continuă.
Amintim că polițiști din cadrul Secției 4, la data de 6 februarie a.c., în jurul orei 17.30, au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Constanţa, are loc un conflict spontan între două persoane.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 38 de ani, l-ar fi agresat fizic, cu un obiect tăietor-înțepător, pe tatăl său de 66 de ani.
La locul faptei, a ajuns și un echipaj medical, care, din păcate, a constat decesul victimei.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost încătușat și condus la sediul poliției pentru audieri.
Se pare că agresorul a fost cel care ar fi sunat la 112 și s-a predat.
Cercetările sunt continuate de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de omor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Tribunalul Constanța.
L.I.

Statul cheltuie tot din banii nostri nu din banii lui
Da e bun opelu PISHATEASH IN KUR cu bani de drum
Cresti,si nu stii ce cresti,dar e al tau
Si eu tot Opel am si merge foarte bine
ii CRESTI,II FACI MARI ,SATE OMOARE.AM AJUNS SA CRESTEM SERPI
e vaccinat Florin?
din pacate legea e blanda , va merge la puscarie iar statul va cheltui o gramada cu el . Injectie letala era cel mai bine ai omorat intentionat fii omorat ...
Indivizii implicați în scandalul de pe strada Sălciilor din cartierul Km 4 – 5 sunt Virgil Pase, zis Vira, în...20824
Bilanțul în urma teribilului incendiu din zona Km 4 – 5, din noaptea de 15 spre 16 decembrie, când un bloc a luat...55128
Marian Mitianu, zis Culea, un cunoscut interlop brăilean, a fost arestat preventiv, la data de 1 februarie, de către...48956
Arsen Giolacai este cunoscut la malul mării, pe vremuri făcând ”legea” pe străzile din Constanța. Parte din...16939


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 1.69 m/s
Presiune: 1017 milibari

Gheorghe Hagi a reacționat la declarațiile făcute de Gigi Becali, care a rememorat și episodul petrecut în 2013,...415
Iga Swiatek conduce detaşat clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după o...126
Levski Sofia a cucerit al 26-lea său trofeu în Cupa Bulgariei la fotbal, după ce a învins-o în finală cu 1-0 pe...120
Tenismanul sârb Novak Djokovic se menţine în fruntea clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti (ATP),...118


Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a anunțat că în cursul zilei de luni, 16 mai a.c., a încărcat în...345
Pentru execuția unor lucrări la pasajul care supratraversează A2, în zona km. 13+330, se va închide traficul...772
În perioada martie-aprilie 2021, Rusia a început o consolidare militară majoră în apropierea frontierei...777
Stațiunea Mamaia a arătat, în weekendul ce tocmai s-a încheiat, ca în plin sezon estival. Temperaturile ridicate de...1362
Liderul deputaţilor AUR George Simion a solicitat, luni, în plenul Camerei, scoaterea de pe ordinea de zi a...292
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a pronunţat, luni, pentru predictibilitate şi pentru o menţinere a Codului...247
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...249
Inflaţia este influenţată, în continuare, de preţul de la energie, a declarat luni preşedintele PSD, Marcel...245
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3424
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2271
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11356
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5021
Mulți dintre actorii celebri s-au lovit de momentul incomod în care au fost nevoiți să fimeze scene nud. Situațiile...140
Heidi Klum, 48 de ani, s-a filmat într-o vestimentație strâmtă și complet transparentă, care-i lasă tot...130
Amber Heard, cea de-a doua soţie a actorului Johnny Depp, va reveni în boxa martorilor luni, odată cu reluarea...99
Solistul principal al grupului ucrainean Kalush Orchestra a declarat într-o conferinţă de presă că această...115
Fosta Primă Doamnă a SUA, Melania Trump, a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea întoarce la Casa Albă, în...445
Premierul Suediei, Magdalena Andersson, spune că decizia țării sale de a solicita aderarea la NATO nu este...235
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, inclusiv doi copii mici, după ce un avion de mici dimensiuni s-a...392
Marina Ovsiannikova, jurnalista rusă care a protestat în direct la TV, se confruntă cu probleme în plan personal, ea...353
Durerea de ficat poate să apară din mai multe motive și este foarte important să mergi la medic pentru...100
Durerea de ureche poate avea mai multe cauze, iar de cele mai multe ori se tratează de la sine, dispărând destul de...110
Rezultate detaliate ale studiului clinic de profilaxie (preventie) pre-expunere de fază III PROVENT au demonstrat că...103
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer. Ce este cancerul pancreatic, care sunt...103
se duce la penitenciar pe viata acum