REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

DETALII din dosarul ELICOPTERULUI PRĂBUȘIT. Ce au declarat procurorilor foștii vicepreședinți ai CJC în cauza lui Nicușor Constantinescu!

DETALII din dosarul ELICOPTERULUI PRĂBUȘIT. Ce au declarat procurorilor foștii vicepreședinți ai CJC în cauza lui Nicușor Constantinescu!

Replica API 26 august 2019 | 15:30 316

Cristinel Dragomir, Nicuşor Constantinescu, Cristi Darie

Fostul șef al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a formulat apel în dosarul elicopterului SMURD prăbușit, în care a fost condamnat la 5 ani cu executare. El este acuzat că a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă, din judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria, atribuind unei societăţi comerciale, în mod nelegal, contractul de achiziţie publică având ca obiect servicii de operare a aeronavei. Deși proiectul viza intervenții în scop de urgență, în realitate, acesta a fost folosit pentru antrenamentul piloților societății Romanian Air Services, cu baza la Tuzla. Oricum, nu putea fi folosit pentru salvarea de vieți omenești, în contextul în care Constantinescu a refuzat oferta secretarului de stat, Raed Arafat, de a dota aeronava fără să implice CJ la costuri suplimentare. Ce au declarat foștii vicepreședinți ai ConsiliuluI Județean, Cristinel Dragomir și Cristian Darie în fața procurorilor!

În cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă, din judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria. Conform anchetatorilor, la data de 29 martie 2013, Nicușor Constantinescu a atribuit unei societăţi comerciale, Romanian Air Services, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă şi în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită şi conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă) a elicopterului respectiv. La data de 01 iulie 2013, Constantinescu ar fi pus elicopterul achiziţionat din fonduri publice la dispoziţia persoanei juridice respective, care nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi achiziţionat elicopterul, schimbând astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, mai arată procurorii, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului.

Raed Arafat i-a propus lui Constantinescu dotarea aeronavei fără costuri suplimentare. Fostul șef al CJC a refuzat!

De precizat faptul că, imediat ce au fost încheiate formalitatile pentru perfectarea achizitiei, Ministerul Sănătății, prin secretarul de stat Raed Arafat, a transmis șefului de atunci al CJ, Nicușor Constantinescu, o adresă prin intermediul căreia i se propunea să fie de acord ca acest elicopter achizitionat pentru situații de urgență din zona transfrontaliera Romania Bulgaria, să fi echipat la standardele ce le are un elicopter S.M.U.R.D si urmează să fie repartizat și un elicopter S.M.U.R.D, in primul semestru al anului 2013, propunere ce venea în sprijinul implementarii proiectului aflat în curs de derulare. „În urma discuțiilor telefonice avute cu dumneavostră, vă transmitem oferta Eurocopter/Eurocopter România de a adapta/îmbunătăți configurația elicopterului comandat de și finanțat prin programul „Equipment to Save Our Lives” - ESOL, cod MIS –ETC 141-1. După cum știți, Ministerul Sănătății are în derulare un program de achiziții elicoptere destinat misiunilor de intervenție aeromedicale operat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General de Aviație și prin care s-a implementat un standard privind configurația elicopterelor S.M.U.R.D. Având în vedere că elicopterul contractat de dvs. urmează să îndeplinească același tip de misiuni aeromedicale și cunoscând faptul că datorită constrângerilor bugetare configurația contractată pentru acest elicopter este sub standardul elicopterelor S.M.U.R.D., am avut discuții cu Eurocopter/Eurocopter România și am obținut sprijinul lor prin care este posibilă aducerea configurației elicopterului contractat de dvs. la standardele elicopterelor de la S.M.U.R.D. fără costuri suplimentare. (...)În situația unui răspuns favorabil urmează a fi încheiat un Protocol de operare cu Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a fi operate modificările contractuale la elicopterul comandat de dvs. în timp util, având în vedere că aparatul urmează să fie livrat cel târziu în data de 30 iunie 2013. Nu în ultimul rând, vă aducem la cunoștință că în cursul primului trimestru al acestui an urmează a fi repartizat un elicopter S.M.U.R.D. achiziționat prin programul ce este derulat în acest moment de Ministerul Sănătății și care va deservi județul Constanța”, se arată în solicitarea lui Raed Arafat

Constantinescu a refuzat oferta secretarului de stat, fără a se consulta cu celelalte instituții partenere din România și Bulgaria, așa cum era normal, spun procurorii. „Apreciem sprijinul oferit de dumneavostră legat de adaptarea/îmbunătățirea configurației și a nivelului de echipare/dotare a elicopterului contractat de instituția noastră, însă cerințele și condițiile stabilite și asumate de Consiliul Județean prin contractul de finanțare, contractul de cofinanțare, acordul de parteneriat (documente parafate în acord cu cerințele Programului Operațional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013), precum și angajamentele contractului de furnizare, atribuit conform ofertei tehnice și financiare a furnizorului selectat, ne împiedică să dăm curs propunerilor menționate în adresa dvs. nr. RA 120/21.01.2013”,a fost răspunsul lui Nicușor Constantinescu.

”Intenția inculpatului nu era aceea de a dota elicopterul așa cum a precizat Ministerul Sănătății în adresa înaintată, pe motiv că dorea să aparțină exclusiv Consiliului Județean Constanța și să se afle la dispoziția sa, tocmai de aceea nu a dat curs propunerii, cu riscul ca achiziția efectuată să nu fie în masură să servească niciun moment scopului pentru care a fost făcută și tocmai de aceea a atribuit in mod nejustificat contractul de servicii de transport aerian și intreținere a elicopterului medicalizat, unui operator privat”, spun procurorilor, potrivit rolii.ro.

Prin urmare, i-a atribuit societății Romanian Air Services contractul de prestare servicii de operare a elicopterului medicalizat. În speță elicopterul medicalizat, care în loc să fie utilizat conform destinației a fost folosit pentru zboruri de antrenament de către piloții Romanian Air Services SRL sau pentru transporturi ocazionale, aceasta în condițiile în care elicopterul nu era dotat corespunzator, iar inculpatul s-a opus dotării, cu consecința imposibilității exploatării lui, în scopul pentru care a fost achiziționat. Prin încredințarea operării elicopterului medicalizat unei societăți comerciale cu răspunde limitată care nu a fost parte a acordului de parteneriat în baza căruia au fost obținute fondurile necesare achiziționării aeronavei, au fost schimbați destinatarii direcți ai investiției, dar și destinația aeronavei achiziționată din fonduri publice. Din conținutul ordinelor de misiune emise în perioada 16.07.2013 – 05.09.2013, perioadă în care elicopterul a fost pus la dispoziția operatorului aerian, rezultă că aeronava a fost utilizată exclusiv de echipajele de piloți și copiloți, pentru zboruri efectuate în general pe timp de zi, fiind efectuat un singur zbor de antrenament pe timp de noapte, în scop de pregătire și antrenament.

Ce au declarat foștii vicepreședinți ai CJ!

Martorul Cristinel Dragomir, vicepreședinte la acea dată al Consiliului Județean, a declarat, referitor la achiziția elicopterului că acesta a fost predat societățiiîn cauză, în vederea operării sale, iar după momentul transmiterii au fost efectuate două exerciții în care au fost implicate și autoritățile bulgare, precum și ISU Dobrogea. De asemenea, elicopterul a fost utilizat pentru survolarea drumurilor din județ pe timp de iarnă, pentru a fi observate eventualele blocaje, operațiune coordonată de celălalt vicepreședinte. Martorul a precizat că nu cunoaște detalii despre numărul de ore de zbor dar că în luna aprilie 2014, în urma controlului efectuat de Autoritatea de Management a proiectului ESOL, s-a constatat imposibilitatea Consiliului Județean de a îndeplini obiectivele proiectului, existând riscul să fie nevopit să dea banii înapoi. În această situație, l-a contactat pe Raed Arafat și în urma discuțiilor, s-a decis transferarea elicopterului spre operare către SMURD, operațiune prin care s-ar fi creat posibilitatea îndeplinirii obiectivelor proiectului. În continuare, a fost reziliat contractul de operare, iar elicopterul a fost predat spre operare SMURD.

La rândul său, Cristian Darie, cel de-al doilea vicepreședinte al CJ, a relatat procurorilor că, după derularea proiectului și primirea elicopterului, s-au depus mai multe diligențe pentru a putea fi exploatat, însă știe ca unele aprobari nu au fost obtinute și nu au fost efectuate zboruri medicalizate, neavând personal medical angajat sau prin contract de colaborare. Din punct de vedere al altor aprobări , elicopterul era apt să zboare oricând, însă din cauza lipsei acelor avize nu a putut să zboare în sistem medical de urgenta așa cum si-a dorit Consiliul Județean Constanta. A avut trei activități, 2 de antrenament și una în regim de urgentță la care a și participat.

Motivarea instanței care a condus la condamnarea de 5 ani

Coroborand toate probele administrate în cauză, instanta a apreciat că, ”prezenta acuzație are la bază adoptarea de către inculpat a unei conduite necorespunzătoare și de natură să producă prejudicii institituției pe care o reprezintă. Inculpatul a implicat instituția în semnarea unui contract de achizitie publică, având ca obiect servicii de reparare și întreținere elicoptere, contract încheiat cu un operator privat, în condiâțiile în care elicopterul achiziționat din fonduri publice era in interes public, cu condiția de a se conforma unor cerințe impuse de Ministerul Sănătății, pentru ca exploatarea elicopterului să fie efectivă și conformă cu cele urmărite prin implementarea proiectului în baza caruia a fost achiziționat aparatul de zbor. Ori, inculpatului i s-a oferit posibilitatea de a echipa aparatul în mod corespunzător, fara costuri suplimentare, pentru a fi folosit în regim de tip SMURD, fără ca semnatarii proiectului EQIPMENT T O SAVE OUR LIVES-ESOL să mai suporte costuri de întretinere, însă inculpatul a oferit un răspuns personal, de respingere a ofertei inaintate, deși cunoaștea faptul că, aparatul de zbor nu avea cum să servească intereselor Județului în condițiile date”, se arată în motivarea instanței, publicată de rolii.ro. ”Inculpatul a urmărit exploatarea exclusivă de către CJC a elicopterului achizitionat, însă această exploatare nu se putea realiza in scopul pentru care a fost achizitionat aparatul de zbor (salvare de vieți omenești, în lipsa accesului la serviciul 112 și dotarea conform standardelor impuse în cazul aparatelor de tip SMURD”, au mai motivat judecătorii.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu ar strica sa ai mai multa consideratie pentru un om care cu cativa ani in urma era mancat de cancer,noroc cu puscaria de la Poarta Alba care l-a vindecat.
2
0
... putin, foarte putin.
1
0
Mirelush nu pot traii fara tine , ma atragi ca fierul la tigan
1
0
Elicopterul a fost cumparat pt. Nicosor sa mearga cu el la vanatoare cand sunt drumurile inzapezite.
5
0
in urma razboiului multi.... turnatori se arata , ei ar trebui primii condamnati !
2
6
Cristinel asta mare turnator e ! El ia turnat pe toti primarii din dosarul lizierelor forestiere in timp ce el a furat de a rupt. Voi aveti apartament de juma de milion de euro, pe doua nivele, fraierilor ?
10
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218