REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

DEZINSECȚIE și DERATIZARE în Constanța. Iată în ce cartiere se acționează săptămâna aceasta

DEZINSECȚIE și DERATIZARE în Constanța. Iată în ce cartiere se acționează săptămâna aceasta

Replica API 25 iulie 2019 | 01:17 260

La fel ca în fiecare săptămână și săptămâna aceasta se reiau acțiunile de dezinsecție în municipiul Constanța pentru a se menține un nivel cât mai scăzut al densității insectelor.

Pentru că în primele două zile ale săptămânii condițiile meteorologice nu au fost favorabile acțiunilor de dezinsecție, activitatea lucrătorilor a fost suspendată. Dacă vremea va permite, miercuri, 24 iulie a.c. angajații societății responsabile cu dezinsecția vor ajunge în cartierele Abator, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Viile noi, CET, iar joi, 25 iulie a.c. la Icil, Casa de Cultură, Dacia, Trocadero, Tomis I, II și III. Până marți, echipele vor ajunge și în Faleză Nord, Inel, I.C. Brătianu, Zona peninsulară, Tomis Nord, Tomis Plus, Compozitori, Baba Novac și Stațiunea Mamaia.

Substanțele folosite de Primăria Municipiului Constanța sunt SolfacTrio Ec 200 și Deltatim plus, soluții avizate de Ministerul Sănătății și care au o sferă largă de acţiune destinată combaterii insectelor care produc disconfort (ţânţari, muşte, căpușe, gândaci, furnici, etc.). Pentru a combate insectele se folosesc 1,5 litri de soluție pentru 100 de litri apă.

Săptămâna aceasta au fost reluate și acțiunile de deratizare. Astfel, pe măsură ce trec prin cartiere pentru dezinsecție se amplasează și momeli toxice în locuri inaccesibile populației. Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, sunt protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.

„Rugăm constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi. Se interzice ridicarea momelilor de la locurile în care au fost amplasate, pentru preîntâmpinarea eventualelor accidente! Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Esti proprietar, da? Ai citit ce zice-n articol? Pui mana si faci dezinsectie ca asa zice legea. Primaria n-are ce cauta IN blocul TAU. Si lasa pisicile in pace. Sau preferi sobolani?
2
0
In blocul FC7 din Poarta 6 sunt pureci deoarece locatarii hranesc toate pisicile din zona .Mergeti in spatele blocului sa vedeti.....
2
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108