REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Diana Șoșoacă a pierdut procesul intentat Parlamentului European și rămâne cu imunitatea ridicată

Diana Șoșoacă a pierdut procesul intentat Parlamentului European și rămâne cu imunitatea ridicată

Mariana MURAT 4 august 2026 | 00:00 842

Diana Șoșoacă a pierdut la Tribunalul UE procesul privind suspendarea ridicării imunității de europarlamentar. Decizia nu este definitivă și poate să fie atacată cu recurs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Diana sosoaca a pierdut procesul intentat Parlamentului European si ramane cu imunitatea ridicataDiana Șoșoacă

Tribunalul Uniunii Europene i-a respins Dianei Șoșoacă solicitarea prin care aceasta a cerut suspendarea aplicării hotărârii Parlamentului European privind ridicarea imunității sale parlamentare.  Cele cinci motive invocate de șefa S.O.S. au fost respinse de vicepreședintele Tribunalului UE, Savvas Papasavvas.

De ce se dorește ridicarea imunității Dianei Șoșoacă


Lla 28 aprilie 2026, Parlamentul European a decis ridicarea imunității eurodeputatei. Solicitarea a fost făcută de autoritățile din România. Cererea vizează mai multe fapte presupus penale care ar fi fost comise în perioada 2021-2025. Printre acestea se numără mai multe declarații făcute de Diana Șoșoacă atât în perioada în care era senator, dar și agresarea unor jurnaliști italieni în decembrie 2021.

Tribunalul Uniunii Europene a arătat în motivarea deciziei că imunitatea parlamentară nu poate împiedica în mod nejustificat desfășurarea unor anchete penale și că aceasta este justificată doar atunci când există o legătură „directă și evidentă” între declarațiile unui parlamentar și exercitarea mandatului său.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere