REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

DIICOT a trimis în judecată o rețea de evazioniști specializați în afacerile cu fier vechi

DIICOT a trimis în judecată o rețea de evazioniști specializați în afacerile cu fier vechi

Valentina CAMARA 28 noiembrie 2022 | 00:00 329

Membrii unei rețele de evazioniști specializați în afacerile cu fier vechi au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT Giurgiu.

DIICOT a trimis în judecată o rețea de evazioniști specializați în afacerile cu fier vechiFoto cu rol ilustrativ

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 10 inculpaţi, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și evaziune fiscală în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2015, inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în crearea unui mecanism complex, format din mai multe societăți, controlate prin interpuși, prin intermediul cărora au fost efectuate operațiuni de achiziții de fier vechi, la negru, bunuri care au fost livrate mai departe către societăți specializate în colectarea deșeurilor feroase.

„În scopul eludarii plății obligațiilor fiscale constând in impozitul pe profit, inculpații au înregistrat în contabilitate achiziții fictive de la mai multe societăți, generând în acest mod un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 18.113.063 lei, suma cu care ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă”, au explicat anchetatorii.

Procurorii au stabilit modul în care acționa rețeaua.

„În cadrul mecanismului infracțional au fost implicate șase entități economice prin intermediul cărora au fost livrate deșeuri feroase către operatori economici din piață. Prin intermediul acestor firme înființate și/sau preluate de membrii grupării, bunurile (deșeuri feroase și neferoase) au fost achiziționate, la negru, din diverse surse și au fost livrate direct către beneficiari sau aduse în depozitul care funcționa în proximitatea locuinței a doi dintre inculpați. Pentru a se înregistra cu achiziții pentru societățile controlate și pentru a crea artificial cheltuieli deductibile, membrii grupului au utilizat în mod fraudulos datele de identificare ale unor societăți comerciale”, au stabilit procurorii, potrivit știripesurse.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere