Dimoftache, liber ca pasărea cerului: judecătorii i-au ridicat controlul judiciar
Dimoftache, liber ca pasărea cerului: judecătorii i-au ridicat controlul judiciar
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAfaceristul constănţean Răzvan Dimoftache, trimis în judecată pentru evaziune fiscală, a scăpat de controlul judiciar. Totuşi, nu se poate bucura pe deplin de această libertate, întrucât decizia aparţine instanţei de fond, respectiv Tribunalului Constanţa, care a stabilit, săptămâna trecută, ridicarea acestei măsuri preventive.
„Solutia pe scurt: În baza art.208 Cod procedură penală şi art.242 alin.1 Cod procedură penală, Revocă măsura preventivă a controlului judiciar instituit în sarcina inculpaţilor DIMOFTACHE RĂZVAN şi DIMOFTACHE DANIELA VIOLETA. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.02.2018”, se arată în încheierea de şedinţă. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori la Curtea de Apel.
Potrivit procurorilor, Dimoftache, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2007-2009, s-a sustras de la plata de la bugetul de stat cu suma totală de 128.657 lei, reprezentând T.V.A şi impozit pe profit. De asemenea, în cursul anului 2009, Răzvan a procedat la falsificarea instrumentelor oficiale constând în ştampile, pe care le-a utilizat pentru a crea aparenţă de legalitate a cărnii şi a produselor din carne cu care s-a aprovizionat în calitate de reprezentant al firmei. Ulterior, în cursul anului 2013, în calitate de administrator, a refuzat să pună la dispoziţia organelor fiscale documentele financiar contabile ale firmei, în vederea efectuării inspecţiei fiscale. Având în vedere refuzul predării documentelor contabile, în urmă efectuării unei percheziţii domiciliare la sediul social al firmei a fost identificate peste 400 de înscrisuri contrafăcute prin scanare de către acesta, reprezentând certifificate de sănătate publică falsificate, în scopul creării unei aparenţe de legalitate a provenienţei mărfurilor (carne şi produse din carne), cu care societatea s-a aprovizionat. Totodată, au mai fost identificate o ştampila falsificată, precum şi un contract falsificat de închiriere spaţiu comercial. Ulterior, organele fiscale au calculat un prejudiciu adus bugetului de stat prin neînregistrarea contravalorii mărfurilor vândute în suma totală de 200.739, 35 lei. Autoritățile i-au închis cele două magazine situate în Piața Tomis 3 și i-au confiscat și, ulterior, distrus toată marfa care urma să ajungă pe mesele constănțenilor. Dimoftache e cercetat alături de alte 8 persoane, respectiv Daniela Violeta Dimoftache, fostă Calotă, Daniel Stanciulescu, Cristina Brașoveanu, Emilian Augustin Șuică, Denis Omer, Şenol Ibraim, Nicu Boiciuc, Elena Bozuc și SC All Plus Consulting SRL, pe când părți vătămate sunt Luminiţa Eugenia Munteanu, SC Caracul Srl prin Lichidator Judiciar Ld Expert Grup Ipurl, Lupaşcu Maria, SC Prod Import Cdc SRL prin reprezentant Costea Costel și ANAF - Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Generală Regiolană a Finanţelor Publice Galaţi.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News