REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Din toamnă, profesorii vor fi obligați să dovedească că sunt apți din punct de vedere psihic

Din toamnă, profesorii vor fi obligați să dovedească că sunt apți din punct de vedere psihic

Andreea ZAVADA 31 mai 2026 | 00:00 2279

Deși testarea psihologică a cadrelor didactice a devenit obligatorie în România  încă din anul 2011, aceasta susținându-se anual, o dată cu examenul medical periodic, iată că, începând cu toamna acestui an, o nouă testare a devenit obligatorie în vederea ocupării unui post în cadrul învățământului preuniversitar, anume testarea psihiatrică. Așadar, în vederea ocupării unei funcții didactice este necesar avizul medical emis de medicul specialist psihiatru. 

Din toamna, profesorii vor fi obligati sa dovedeasca ca sunt apti din punct de vedere psihic

Începând cu anul 2026 au fost introduse noi schimbări de importanță majoră cu privire la procedura de evaluare medicală a cadrelor didactice din România. Astfel că, conform Ordinului nr.3335/2026 – 55/2026, procedura de evaluare medicală pentru profesori si viitori candidați a fost modificată, punând un accent mult mai mare pe componența psihică. Astfel, atât actualele cadre didactice cât și aspiranții la titularizare, trebuie sa dovedească capacitatea psihică necesară în exercitarea activității didactice.

,,Personalul didactic din unitățile de învățământ este testat anual din punct de vedere medical și psihologic. Obligativitatea acestor teste este dată de prevederile HG nr. 1169/2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, respectiv prevederile Legii Educației Naționale nr.1/2011.”, precizează Ministerul Educației Și Cercetării la data de 14 Martie 2018, ca urmare a solicitărilor primite din partea presei, precizări care făceau referire la evaluările psihologice ale personalului didactic. Cu alte cuvinte, în mod absolut obligatoriu, tot personalul didactic este testat anual din punct de vedere medical si psihologic.

Din toamna, profesorii vor fi obligati sa dovedeasca ca sunt apti din punct de vedere psihic

Articolul 233 alin. (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 prevede că: ,,Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției.”

Evaluarea Psihiatrică devine obligatorie ca document esențial la angajare

Dacă până acum evaluarea psihiatrică era doar o formalitate la angajare, iată că noile schimbări cu privire la procedura de evaluare medicală privesc introducerea acesteia în mod obligatoriu ca măsură esențială în Educație

Evaluarea psihiatrică devine astfel obligatorie atât la angajare cât și la fiecare 4 ani și vine în contextul în care în România, numai în ultimii ani, au fost mediatizate din ce în ce mai multe cazuri de abatere de la conduita la locul de muncă din rândul cadrelor didactice.

Din toamna, profesorii vor fi obligati sa dovedeasca ca sunt apti din punct de vedere psihic

Sunt cazurile de violență înfăptuite de către cadrele didactice asupra elevilor o consecință a obținerii prea ,,ușoare” a certificatului privind evaluarea psihiatrică?

Un caz extrem de grav petrecut la Medgidia în data de 27 mai a.c. este cel al învățătoarei Izabell-Elena Sprînceană, în vârstă de 54 de ani, care a agresat fizic un elev de 10 ani, lovindu-l cu palma în zona feței și capului, strângând-ul de gât cu ambele mâini și ridicând-ul de la sol prin prindere de gât și apoi lovind-ul repetat peste ceafă. 

Din toamna, profesorii vor fi obligati sa dovedeasca ca sunt apti din punct de vedere psihicIzabell-Elena Sprînceană

Contactată telefonic, directorul școlii ,,Lucian Grigorescu” a fost întrebată inclusiv despre testările obligatorii pe care le efectuează profesorii și învățătorii atât la angajare cât și periodic, din punct de vedere psihologic dar si psihiatric. 

“…știți că din toamnă este obligatorie acea testare psihiatrică... dacă s-ar face, ar trebui să se facă așa cum trebuie, cred că ar fi bine, zic eu. Se face testarea psihologică dar... testarea psihologică a fost obligatorie din-totdeauna, se face la școală dar de anul acesta li s-a cerut profesorilor si inclusiv la titularizare să existe la dosar si o atestare, o adeverință de la psihiatru.”, a declarat Eftimi Sorina, directorul școlii, pentru Replica Constanța

Rămâne de văzut dacă la dosarul învățătoarei există toate documentele care atestă capacitatea psihică necesar derulării activității didactice ori dacă acestea au fost dobândite așa cum prevede legea, ancheta rămânând încă desfășurare. 

,,Cadrele didactice răspund disciplinar pentru comportamentul neadecvat și chiar abuziv pe care-l manifestă, potrivit actelor normative în vigoare. Sancțiunile pot ajunge până la concedierea acestuia, iar fapta poate fi reclamată de orice persoană.”, precizează avocat.net.  


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nicaieri in tarile civilizate nu este atata lipsa de respect si haos .Peste tot este armonie ...noi am ajuns sa le facem teste psihiatrice la profesori ...Asta e lipsa de respect ....Părintii nu sunt in stare sa stâpâneasca un copil iar ei profesorii trebuie sa le faca educatie si sa invete 24 elevi o dată si voi le faceti teste psihiatrice ....Rusine
0
0
Dar și copii ca sunt educati si cu bun simt! Ce este acum este bagabonțeala fără limite. Sunt efectiv fără părinți, nu sunt supravegheați.
4
0
Sa fie testatzi totzi angajatzi din sistemul bugetar pentru ca vorba aia deca sa-i fie frica cuiva de un test psihiatric daca el este un om normal,numai sa nu fie testari de forma ca la militari unde dupa ce se intampla vreo nenorocire printre ashtia psihologul se scuza foarte ushor cu fraza:"cand l-am testat eu era normal"pentru ca shtitzi cum este cu bolile astea de nervi,ele pot aparea instant.
2
2
fara profesori. Wifi la Mall e gratis.
3
0
De acord,insa ar fi chiar foarte indicat ca si cei implicati in politica la absolut toate nivelurile sa fie testati spihologic si chiar psihiatric la cel putin patru luni,pentru ca ce vedem ca rezultate ale activitatilor acestor persoane ne duce cu gandul ca nu suntem condusi de oameni sanatosi la cap. Pe bune. Pentru soferi la fel,cei prinsi conducand agresiv ar trebui testati,pentru ca o amenda nu vindeca nebunia sau alta forma de defectiune la mansarda.
4
0
Voi jurnaliștii nu aveți cunoștință de limba și gramatica r*mânească? Învățați să scrieți corect respectând toate regulile și abia după aceea faceți pe atotștiutorii. Jurnaliști, analiști de toate felurile pricepuți în toate și manipulatori de opinie.
3
0
nu se rezolva nimic, cazurile de violenta din scoli reflecta violenta din societate, atat verbala cat si fizica, promovata la greu de mafia psd de 36 de ani, sa nu ne mai prefacem ca am uitat ca suntem singura tara in care au murit foarte multi la revolutie, singura tara care a avut mineriadele psdiste, violentele verbale, jignirile, minciunile si agresivitatea sunt normale in viata politica si toate domeniile statului sunt puternic politizate de 36 de ani, educatia cel mai mult
1
3
Pai si daca erau testați si pana acum , de unde atâtea derapaje ? Oare testarea nu e doar o simpla formalitate? Cati au picat pana acum la aceasta testare ? Niciunul evident ..la noi totul se rezuma la formalități si atat
1
4
se face testare psihologica pt magistrati, doctori ? Dar in mod corect, nu doar din pix.
7
0
testarea la bulibasa din piata chiliei.
1
2
Toți funcționarii și toți bugetarii ar trebui testată psihologic!
14
2
vor fi testati si toti primarii senatorii si deputatii pe care tot noi ii angajam prin alegeri sa ne conduca?!
23
0