REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.2° Constanța Joi, 22 Feb. 2024
Anul XX Nr. 6647
6.2° Constanța Joi, 22 Februarie 2024 Anul XX Nr. 6647
 

Dinamo a învins-o pe Farul (2-0), în deplasare, în Superligă

Dinamo a învins-o pe Farul (2-0), în deplasare, în Superligă

Virgil STOIAN 13 februarie 2024 | 00:00 303

Dinamo Bucureşti, ultima clasată, a învins-o pe Farul Constanţa, campioana en titre, cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

Dinamo a invins-o pe Farul (2-0), in deplasare, in Superliga

Dinamo a deschis scorul prin fundaşul nord-macedonean Darko Velkovski (29), la prima sa reuşită în Superligă, cu capul, din lovitura liberă executată de bulgarul Gheorghi Milanov.

Echipa antrenată de croatul Zeljko Kopic şi-a dublat avantajul în debutul reprizei secunde, prin Dennis Politic (48), care a împins în plasă mingea centrată de Domagoj Pavicic.

Farul a avut o bară, în min. 67, prin fundaşul Ionuţ Larie.

Dinamo a fost aproape de golul al treilea, însă portarul Alexandru Buzbuchi a respins mingea şutată din unghi de Costin Amzăr (75).

În min. 79, la o ciocnire între Buzbuchi şi atacantul dinamovist Hakim Abdallah, arbitru Marcel Bîrsan i-a acordat cartonaş roşu portarului Farului, dar a revenit asupra deciziei.

Farul nu a reuşit nici golul de onoare, deşi Constantin Grameni a fost foarte aproape de acesta, însă voleul său de la 20 d metri a trecut razant cu transversala.

Dinamo nu a reuşit să scape de ultimul loc, dar este la egalitate de puncte şi golaveraj cu FC Botoşani, care are mai multe goluri marcate.

Farul era neînvinsă de şapte etape, în care obţinuse patru victorii şi trei egaluri.

Dinamo venea după trei eşecuri consecutive, toate la limită.

În tur, Farul s-a impus cu 2-0.

FC Farul Constanţa - Dinamo Bucureşti 0-2 (0-1), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu
Au marcat: Darko Velkovski (29), Dennis Politic (48).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)
Arbitru video: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Adrian Pitu (Constanţa) - LPF

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Blat ordinar.Se duc și suporterii aia putini pe care i mai aveai machiidonule arogant și analfaabet.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
733481553
5/49
1646443318-02-20245 0 4 1 8 3 2
joker
27328183039