REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Dîncu: Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc

Dîncu: Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc

Replica API 5 iulie 2016 | 00:13 511

Dîncu: Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc

Vasile Dîncu

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, luni, că în închisorile din Europa media detenţiei este de şapte luni, în timp ce în România depăşeşte şapte ani, menţionând că zona penitenciarelor la noi în ţară este aproape „la nivelul Evului Mediu”, notează agerpres.ro. „Zona penitenciarelor este Ev Mediu românesc, este o zonă în care, recunoaştem, organismele internaţionale au observat deja asta, suntem pasibili de nişte sancţiuni pe care nici măcar nu le putem închipui în acest moment pentru că sunt foarte mari, pentru că a rămas la nivelul Evului Mediu aproape. Sunt clădiri de puşcării, dacă ne gândim la cea din Gherla, de la 1690 şi ceva, prima parte a clădirii. Este nevoie clară aici de o intervenţie masivă a statului. Trebuie să facem investiţii. În acelaşi timp, trebuie să găsim şi alte forme”, a afirmat vicepremierul, luni seară, la Realitatea Tv.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere