REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Direcţia de Sănătate a demarat un audit la CJAM

Direcţia de Sănătate a demarat un audit la CJAM

Replica API 28 septembrie 2012 | 00:00 128

La solicitarea directorului

La solicitarea directorului

Pe punctul de a-şi trage obloanele, Centrul Judeţean de Aparatură Medicală, instituţie aflată în subordinea Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, face obiectul unui audit. Directorul Daniel Dima susţine că a solicitat un control pentru clarificarea situaţiei financiare a instituţiei pe care o manageriază, însă verificarea se dovedeşte a fi una de durată. "Noi am făcut o cerere pentru auditul finaciar, dar la începutul săptămânii a fost demarat auditul pentru implementarea măsurilor recomandate în urma controlului din mandatul doamnei Tania Bugescu. Pe mine ca instituţie mă interesează mai puţin acest audit. Noi vrem să se clarifice situaţia financiară, însă nu ştim când va fi demarat control pe partea economică", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Daniel Dima, directorul Centrului Judeţean de Aparatură Medicală. Facem precizarea că instituţia funcţionează în sistem de avarie, cu datorii de aproximativ 40.000 de lei la Fisc, din cauza reprezentanţilor Spitalului Orăşenesc Cernavodă şi ai Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală din Eforie Sud, care refuză să achite contravaloarea serviciilor de reparaţii şi supraveghere medicală prestate încă din 2010. Cele două unităţi sanitare au de achitat celor de la CJAM facturi în valoare totală de 43.500 de lei. Pentru a nu se ajunge la sistarea activităţii CJAM, angajaţii au trecut la program de patru ore.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212