Directoarea școlii din Ciobanu explică de ce a „sacrificat“ elevii clasei pregătitoare, mutându-i într-o clădire neadecvată

În urma articolul publicat în Replica despre situația tensionată de la o școală din comuna Ciobanu, unde mai mulți părinți s-au revoltat după ce conducerea unității de învățământ a decis ca elevii din clasa pregătitoare să fie mutați într-o anexă denumită „Școala veche”, aflată în fața sălii de sport, directoarea instituției a solicitat un drept la replică.

școala din Ciobanu

Mai jos puteți citi întregul drept la replică:

„S-a spus în articolul respectiv că acea clasă de pregătitoare a fost mutată într-o anexă. Nu este o anexă, este corpul B. Acolo au funcționat clasele de pregătitoare de când s-a înființat această formă de învățământ și până anul trecut. Anul trecut am avut două clase mai mici de pregătitoare. Ce înseamnă «mai mici»? Într-una erau 14 elevi și în cealaltă 19. Aveam două clase micuțe la școala A, în corpul A, și i-am mutat acolo ca să câștig spațiu pentru alte clase, să nu fie nevoie să ocupăm alte săli. Apoi, legat de așa-zisa «anexă»... S-a mai spus că în acel corp nu mai sunt decât trei săli, iar restul sunt magazii. Într-una dintre săli este un laborator de tehnologii, iar în cealaltă parte este biblioteca. Am poze care dovedesc acest lucru.”

Gardul a fost reparat

„Da, gardul a fost într-adevăr deteriorat — nu putem nega acest lucru. În spiritul adevărului, trebuie să spunem ce a fost real și ce nu. Dar gardul a fost reparat. Gândiți-vă că părinții se gândesc doar la copiii lor, dar eu trebuie să mă gândesc la toți copiii din școală. Despre asta e vorba.

Apoi, nu înțeleg care a fost problema cu transferul. Eu nu acord transferul. Nu am primit nicio cerere de transfer. Oricum, unitatea de la care se pleacă are doar un rol consultativ în acest proces. Dacă cineva dorește să se transfere la o altă unitate școlară, unitatea de destinație trebuie să acorde aprobarea. Noi doar emitem un aviz consultativ. Și noi trecem cererea prin Consiliul de Administrație al școlii, dar cu titlu consultativ. În privința dosarelor de bursă — iarăși nu am înțeles la ce dosar se face referire. Data limită pentru primirea dosarelor de bursă este 2 octombrie. Cum adică nu primim dosarele de bursă? Avem o comisie de burse în școală care funcționează. Este o comisie special constituită pentru acest scop.

Mă gândesc că, poate, cineva a depus un dosar incomplet și i s-a spus să meargă să îl completeze. Dar, în niciun caz, nu ne-am permis să refuzăm un dosar de bursă. Informați-vă și vedeți câte burse au fost acordate și anul trecut. Toți diriginții de la clase sunt instruiți în acest sens. Avem o comisie de burse care verifică actele, documentele — nu e o treabă cu care să te joci“, a transmis directoarea școlii.

Părinții nu au făcut altceva decât să ridice tonul

„Au spus că e vorba despre o lipsă de comunicare. Vreau să vă spun ceva. Au avut o ședință cu părinții, da? Au venit aici în corpul școlii, la mine, iar eu, în ziua respectivă, aveam o zi foarte încărcată, venind de la poliție, să semnăm protocoalele. Au venit, i-am primit, nu a fost nicio problemă. Și nu au făcut altceva decât să ridice tonul. Nici măcar nu m-au lăsat să le explic ce aveam de spus. Atunci, i-am invitat frumos să facă un document scris, în care să spună ce nu le convine. Le-am spus să vină cu acel document la Consiliul de Administrație care avea loc vinerea respectivă. Ei au venit undeva, nu mai țin minte exact ziua, dar mai erau două-trei zile până vineri. Au venit luni sau marți. Le-am cerut să vină să discutăm. Eu cred că sunt un om care poate să poarte o discuție civilizată. În primul rând, părinții trebuiau să pună pe hârtie toate doleanțele lor, toate nemulțumirile, dacă considerau ceva inadecvat, și abia apoi să le discutăm în CA. Bineînțeles că, vineri, nu au depus niciun document, dar ne-am întâlnit pentru a discuta această problemă. Însă, părintele respectiv, foarte revoltat, nici n-a vrut să stea la discuție și a spus că vrea să mutăm copiii de acolo. A spus: «Nu-i așa că nu ar trebui să spui altceva și noi să argumentăm?»“, a continuat directoarea.

O comunicare eficientă presupune ca fiecare dintre noi să vorbească pe rând, să ne ascultăm argumentele

„Ce am făcut atunci? Am stabilit o nouă ședință cu părinții, în care să vin și eu și reprezentantul primăriei, pentru că toate clădirile și dotările acestea țin de primărie. Mai ales toaletele, pe care au reclamat că sunt inadecvate. Un alt aspect, care, într-o anumită măsură, este îndreptățit, a fost legat de mizeria făcută de porumbei. În fiecare zi se mătură în curtea respectivă, dar există foarte mulți porumbei, și, sigur, în cursul zilei se fac din nou excremente de porumbei, dar se mătură zilnic de către primărie și personalul nostru. Într-adevăr, acest aspect este o problemă, dar se lucrează la remedierea ei. Astăzi am fost la o ședință cu părinții. Majoritatea au înțeles situația, da, dar încă ducem negocieri. Ei și-au pus toate punctele pe hârtie, așa cum le-am spus, și le-au adus. Directorul este cu funcție executivă, dar nu directorul stabilește totul. În Consiliul de Administrație al școlii se iau hotărârile, iar directorul trebuie doar să pună în aplicare aceste hotărâri. A, că poate să își spună cuvântul sau să influențeze într-un fel sau altul, se poate. Nimic de zis. Dacă știi să-ți motivezi, influența trebuie să fie pozitivă, în primul rând, și trebuie să știi să-ți motivezi, să-ți argumentezi punctul de vedere ca să-i faci pe ceilalți să înțeleagă că ai sau că nu ai dreptate. Sau că au sau nu au dreptate. Așa mi se pare corect. Și legea în sensul ăsta este, adică nu face directorul ce vrea. Directorul trebuie să execute ce se hotărăște în consiliul de administrație. Și, pe de-o parte, este bine, pentru că mai multe capete gândesc mai bine, din punctul meu de vedere.“

A trebuit să le dăm o clasă mai mare

„Dacă mă întrebați pe mine acum de ce s-a ajuns în situația asta, asta vreau să vă spun ca o încheiere. Într-adevăr, copiii aceia au fost repartizați întâi în corpul A. Dar era situația de așa natură: fiind o clasă foarte numeroasă, cu 25 de elevi, din care 3 sunt cu CES, cu nevoi speciale, au nevoie de spațiu de mișcare. Sala aceea îi cuprindea pe toți, dar erau înghesuiți și nu aveau loc pentru a se mișca. În plus, cei 3 copii cu CES sunt asistați de către mămici, pentru că stau în permanență cu ei și la școală. Acum sunt doar două mămici, că unul s-a adaptat, dar două stau cu ei pentru că au probleme de sănătate grave. Dacă acum, pe timp frumos, nu stau mămicile în clasă, ci la ușă, iarna ce fac, când trebuie să stea cu copiii în clasă? Asta una. De ce i-am mutat? I-am mutat pentru că la clasa a IX-a profesională, care inițial avea 17 elevi, s-au adăugat încă 9, redistribuiți în timpul anului, și a trebuit să le dăm o clasă mai mare. Atunci, având acea clădire în care permanent, și anul trecut, s-au făcut ore, adică acea clădire n-a fost cu titlu de anexă, este corpul B și s-au făcut ore. Singura dată când n-am avut pregătitoare acolo a fost anul trecut. Atunci am recurs la ideea să mut copiii de la clasa pregătitoare acolo: copiii mai mari i-am dus undeva la etaj, într-o sală mai mare, iar o clasă a III-a, care anul trecut fusese în acea sală, i-am readus în sala lor. La începutul anului, în sala nouă repartizată, băncile erau un pic mai mari și doi copilași nu puteau ajunge să scrie.”

„Mai este un motiv pentru care clasa pregătitoare e bine să stea acolo: ei sunt mai feriți având alături copiii aceia cu probleme. Aici sunt și copii mari, și copii mici; se pot îmbrânci, se pot lovi, se pot întâmpla tot felul de accidente. Unul din copiii cu probleme, într-o zi, l-am găsit alergând pe scări și mămica mergea după el și abia l-a prins. Atunci am zis că acolo este cel mai bine. Cred că nu este o soluție greșită. Acolo învățătorul stă permanent cu copiii; lucrările copiilor nu mai sunt distruse de cei mari — unde avem clasa mică dimineața și clasa mare după-amiaza, cei mari distrug mai mult din lucrări. În plus, dacă bag clasa mare acolo, trebuie să plimbăm catalogul clasei, ieșim pe stradă cu catalogul; catalogul nu se scoate din școală și ăsta ar fi un motiv. Totuși, acesta ar fi ultimul motiv, pentru că poți nota provizoriu pe un carnețel și apoi să treci notele fără probleme. Un alt motiv pentru care i-am dus acolo: fiind mici, tocmai plecaseră de la grădiniță, iar spațiul grădiniței este foarte aproape. Până la acomodarea cu mediul școlar, mi se pare mai indicat să fie aproape de grădiniță. Aveau și parcul de joacă al grădiniței aproape, deci, când e nevoie, pot folosi acel parc fără probleme. S-au plâns că toaletele de la corpul B sunt, în mare parte, nepotrivite; există o toaletă cu un vas. Cineva care nu e obișnuit să meargă acolo poate folosi acea toaletă. Nu mai spun că, în școala nouă, sunt și copii mari, și copii mici, iar toaletele de la școala nouă sunt destinate copiilor puțin mai mari. Dar asta este“, a încheiat directoarea.