REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Director din cadrul Ministerul Educației, trimis în judecată de DNA

Director din cadrul Ministerul Educației, trimis în judecată de DNA

Andreea VREJOIU 19 decembrie 2022 | 15:39 591

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Palmer Hîrtopanu Horia.

sursa foto: Ziarul de Iași

PALMER-HÎRTOPANU HORIA, la data faptelor director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educației, pentru comiterea infracțiunilor de:
- luare de mită, în formă continuată,
- spălare de bani, în formă continuată,

sub control judiciar, a unei inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată,

 și în stare de libertate a unui inculpat, persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menționate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.
O parte a foloaselor primite ca mită de inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei.
În intervalul 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obținut sume de bani consistente ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de corupție, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 228.676 euro și 191.900 lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (imobile și autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate (printre care și inculpata cercetată în prezenta cauză sub control judiciar). Toate acestea ar fi fost făcute pentru a ascunde și disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziționate, precum și a titularului dreptului de proprietate asupra acestora. În același context, în perioada ianuarie – septembrie 2022, cel de-al treilea inculpat ar fi primit, spre păstrare, de la Palmer-Hîrtopanu Horia sumele de 52.700 lei și 15.305 euro ce au fost descoperite de procurorii anticorupție cu ocazia percheziției domiciliare, știind că acestea ar fi provenit din săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, cel mai probabil de corupție.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212