rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 11 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Director DSP, mesaj pentru Vlad Voiculescu: Îi doresc odihnă plăcută!

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, liberalul Flavius Cionca, i-a transmis, ironic, fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu ”odihnă plăcută”, după ce acesta a afirmat că Cionca are carnet de partid de la PNL şi că a propus carantinarea unor localităţi conduse de primari USR PLUS, nu şi a unor localităţi conduse de primari liberali, iar pentru asta a fost evaluat de Ministerul Sănătăţii. Cionca a arătat, în mesajul său, că cele mai multe localităţi carantinate din Timiş au fost conduse de primari liberali şi că nu putea fi evaluat, deoarece se află pe funcţie interimar de mai puţin de şase luni.

”De la o persoană despre care credeam că-mi împărtăşeste cultura organizaţională, sper încă neatinsă de morbul funcţionarismului şi politicianismului, nu mă aşteptam la acuzaţii neîntemeiate. Mai ales că nu am apucat vreodată să avem măcar o discuţie telefonică, chiar dacă eu am încercat. Mă văd obligat să subliniez câteva aspecte ce ţin de activitatea DSP Timiş şi a mea personală, în urma celor afirmate recent de către fostul Ministru al Sănătăţii”, şi-a început mesajul postat pe pagina sa de Facebook, şeful DSP Timiş, Flavius Cionca.

Cionca a arătat că cele mai multe localităţi carantinate din judeţul Timiş au primari de la PNL.

”Nu are nicio legătură culoarea politică a primarilor cu decizia carantinării. Localităţile pe care DSU, după votul CJSU, cu avizul INSP, le-a introdus în carantină la propunerea DSP Timiş, în anii 2020-2021 sunt următoarele: municipiile Timişoara (primar USR) şi Lugoj (primar PNL); oraşele Făget, prima localitate carantinată în România conform legii 136/2020 (primar PNL), Ciacova (primar PNL) şi Sânnicolau Mare (primar PNL); comunele Fibiş (primar PNL), Dumbrăviţa (primar USR), Becicherecu Mic (primar PSD), Dudeştii Noi (primar PNL), Ghiroda (primar PNL), Giroc (primar PSD), Moşniţa Nouă (primar PNL), Pesac (primar PSD), Niţchidorf (primar PSD), Şag (primar PSD), Şandra (primar PNL), Dudeştii Vechi (primar PNL), Otelec (primar Pro Romania) şi Biled (primar PNL). Sumarizând, 11 localităti cu primari PNL, 5 primari PSD, 2 USR şi unul de la Pro România”, a scris Cionca pe Facebook.

În ceea ce priveşte evaluarea performanţelor sale ca director de Direcţie de Sănătate Publică, Flavius Cionca arată că nu a depus încă un raport de activitate, el fiind numit interimar de mai puin de şase luni.

”Evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici se efectuează conform Ordonanţei de Urgenţă 57/2019, unde la art. 14 detaliază: „Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se realizează pentru un an calendaristic, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie-31 martie din anul următor perioadei evaluate, pentru toţi funcţionarii publici care au desfăşurat efectiv activitate minimum 6 luni în anul calendaristic pentru care se realizează evaluarea”. Întrucât nu am activat 6 luni nici în funcţia de Director Executiv Adjunct Sănătate Publică(13.04.2020-31.08.2020), nici în cea de Director Executiv(1.09.2020-31.12.2020) nu am depus raport de activitate şi nu am beneficiat de evaluare. Dacă această evaluarea a fost efectuată de către responsabili ai MS, nu mi-a fost adusă la cunostinţă, conform prevederilor legale. Dar dacă dl. Ministru îşi dorea un alt Director Executiv la DSP Timiş, trebuia doar să îl desemneze prin Ordin de Ministru, deoarece eu sunt numit interimar”, a mai scris Flavius Cionca.

Directorul DSP Timiş a vorbit şi despre activitatea instituţiei pe care o conduce.

”Judeţul Timiş este recunoscut ca judeţul cu cea mai extinsă testare COVID19 din ţară. Raportat la populaţie, avem în ultimele săptămâni cea mai mare rată de vaccinare din România, cu un număr de 92 fluxuri vaccinare funcţionale, in 33 Centre de Vaccinare. Majoritatea anchetelor epidemiologice ale DSP Timiş se desfăşoară cu celeritate, situaţia fiind identică şi pentru „cazurile nealocate”. E imperios necesar de spus că toate acestea au in spate un efort uriaş, zilnic, al unui colectiv care nu e perfect dar care se străduie constant. Pe mai departe, voi rămâne la fel de dedicat si concentrat asupra muncii mele, incercând zilnic să fac tot ceea ce ţine de mine ca sa protejez sănătatea cetăţenilor judeţului Timiş”, a mai scris Cionca.

În final, directorul DSP Timiş i-a transmis un mesaj ironic fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu: ”Iar domnului Ministru, aşa cum a spus public dumnealui că îsi doreşte, îi doresc odihnă plăcută”, a scris Cionca.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, vineri, că în domeniul sănătăţii există un sistem care trăieşte pe banii statului şi că sunt carnete de partid în mai toate structurile, în timp ce pregătirea unor directori de instituţii este slabă.

Voiculescu a dat drept exemplu directorul DSP Timiş despre care a spus că are carnet de partid de la PNL şi că a propus carantinarea Timişoarei şi a localităţilor conduse de primari de la USR PLUS.

”Vrei să faci ceva, ţi se pare, nu ţi se pare ci ai date concrete că la Timişoara se impune carantina, directorul DSP de la Timişoara, de la judeţul Timiş, are carnet de partid de la un anumit partid. De la PNL în cazul de faţă. Directorul DSP propune carantinarea Timişoarei şi a localităţilor care au primari USR PLUS, le exclude de la carantinare pe cele care au primari PNL. Este noaptea minţii”, a declarat Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a mai declarat că săptămâna trecută a fost evaluat directorul DSP Timiş, dar că ”între timp a existat o intervenţie”, referindu-se la schimbarea sa din funcţie, scrie stiripesurse.ro.

luni, 19 aprilie 20211220
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

13Gigi(18 apr 15:23)
Toti niste zdrente , unii mai mari decat altii , in asta ne intrecem!!In natia asta nu se mai stie de integriatete personala , etica profesionala! Huo!
23Ptr VLADUT v.(18 apr 14:16)
Din partea mea sarbatori fericite si DECES anticipat
011Constantean(18 apr 14:01)
Directorasule.... Poate faci niste verificari prin urgenta spitalului..... Poate vezi si tu cata nesimtire...au angajatii...cu salarii nesimtite...
211Gheorghe(18 apr 13:13)
Ce bine ar fi daca functionarii statului si-ar face treaba pentru care sunt platiti, in loc sa stea pe Facebook si pe alte saituri de socializare si sa trimita sageti in stanga si-n dreapta.
mai mult...Politică
11 mai 00:05PoliticăCîţu: Am solicitat patronatelor să susţină campania de vaccinare anti-COVID

Premierul Florin Cîţu precizează că le-a solicitat reprezentanţilor organizaţiei patronale Concordia, în cadrul...413

11 mai 20:03PoliticăPonta: Peste 20 de miliarde de euro din banii românilor vor fi trimiși în alte țări, în acest an503
11 mai 00:00PoliticăSummitul B9 - Iohannis: Situaţia de securitate la Marea Neagră - îngrijorătoare336
11 mai 00:00PoliticăRomaşcanu: Regalitatea, în România, a dat poporului şansa de a avea un exemplu netulburat de patimi politice

Liderul grupului PSD din Senat, Lucian Romaşcanu, consideră că Regalitatea a dat poporului român şansa de a avea un...340

11 mai 00:00PoliticăStoltenberg: Participarea preşedintelui Biden la Summitul B9 demonstrează angajamentul SUA de a consolida NATO330
11 mai 00:00PoliticăCîţu: Dobândirea independenţei şi începuturile monarhiei ne mobilizează pentru a face faţă provocărilor actuale332
11 mai 00:00PoliticăIohannis: Ne-am implicat pentru a produce o schimbare de atitudine în NATO faţă de flancul estic și am reuşit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a reuşit, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, să...331

11 mai 00:00PoliticăOprea, PSD: Coaliţia nu a găsit soluţiile pentru vaccinarea anti-COVID a românilor din mediul rural349
11 mai 00:00PoliticăIohannis: Summitul B9, un format foarte important pentru NATO284
11 mai 00:00PoliticăPreşedintele Poloniei, la Bucureşti: Aş dori să se îmbunătăţească colaborarea militară

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat luni, la Bucureşti, că îşi doreşte îmbunătăţirea colaborării...331

11 mai 00:00PoliticăOprea: Comitetul Politic Naţional al PSD, la sfârşitul acestei săptămâni322
11 mai 00:05PoliticăSURSE PNL - Claudiu Năsui, în pericol să fie remaniat659
Vremea
18°13.9° - 18° marţi, 11 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 52%
Vânt: 4.32 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4940312414347
5/4034291821422
joker5293814239
Horoscop
mai mult...SPSportRT
11 mai 22:33SportFotbal: Juventus Torino ar putea să nu mai joace în campionatul Italiei dacă nu renunţă la proiectul Super Ligii

Juventus Torino, unul dintre ultimele trei cluburi care mai apără proiectul Super Ligii europene de fotbal, nu va...456

11 mai 00:00SportTenis - ATP: Fritz şi Sinner, în turul 2 la Roma, vor evolua contra lui Djokovic, respectiv Nadal

Jucătorii de tenis Taylor Fritz (SUA, 31 ATP) şi Jannik Sinner (Italia, 18 ATP) s-au calificat luni în turul al...329

11 mai 00:00SportFotbal: Hansi Flick va semna un contract pe trei ani cu naţionala Germaniei

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Hansi Flick, va semna un contract pe trei ani ca viitor selecţioner al naţionalei...349

11 mai 00:00SportBox: România a cucerit trei medalii de aur şi una de argint la Campionatele Balcanice

România a cucerit trei medalii de aur şi una de argint, toate la feminin, la Campionatele Balcanice de box de la...385

Local
11 mai 23:23LocalÎncă un DECES, din cauza COVID-19, la Constanța

Până luni, 10 mai a.c., 29.034 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...792

11 mai 23:24LocalCoronavirus: 65 de localități din județul Constanța, incidență sub 1,5 la mia de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a votat, luni, 10 mai a.c., hotărârea nr. 70 care prevede...701

11 mai 23:24LocalAnunţ de la RADET pentru asociaţiile de proprietari din Constanța

916

11 mai 23:23LocalDSVSA Constanța: Comercializarea de păsări, efectuată doar de către fermele autorizate

Având în vedere dinamica fulminantă a evoluției gripei aviare înalt patogene la păsări domestice la nivel...784

11 mai 22:50LocalScandalagiu, condamnat de Judecătorie

Gheorghe V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, după ce, beat...675

11 mai 00:07LocalCoronavirus la Constanța: 42.512 persoane infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.512 persoane...574

11 mai 23:24LocalProgram de rezidență artistică, organizat de Asociația Novapolis şi Primăria Constanța

Asociația Novapolis împreună cu Primăria Municipiului Constanța oferă posibilitatea creatorilor și artiștilor...450

11 mai 23:25LocalBărbat PRINS sub un MAL de pământ, pe Aurel Vlaicu

Din informațiile mostre, este vorba despre un bărbat, de 52 de ani, care a fost prins sub un mal de pământ, în urma...1295

11 mai 23:25Local10 INFRACȚIUNI descoperite de polițiștii de la Transporturi

1269

Politică
11 mai 00:00PoliticăIohannis: Ne-am implicat pentru a produce o schimbare de atitudine în NATO faţă de flancul estic și am reuşit

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a reuşit, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, să...331

11 mai 00:00PoliticăOprea, PSD: Coaliţia nu a găsit soluţiile pentru vaccinarea anti-COVID a românilor din mediul rural

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat luni că guvernanţii nu au găsit soluţii pentru vaccinarea...349

11 mai 00:00PoliticăIohannis: Summitul B9, un format foarte important pentru NATO

284

11 mai 00:00PoliticăPreşedintele Poloniei, la Bucureşti: Aş dori să se îmbunătăţească colaborarea militară

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat luni, la Bucureşti, că îşi doreşte îmbunătăţirea colaborării...331

11 mai 00:00PoliticăOprea: Comitetul Politic Naţional al PSD, la sfârşitul acestei săptămâni

Comitetul Politic Naţional al PSD va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Sâmbăta de Sus, a anunţat luni...322

11 mai 00:05PoliticăSURSE PNL - Claudiu Năsui, în pericol să fie remaniat

659

Interviuri
18 mar 00:19InterviuriSabina SPĂTARIU: Pentru mai mulți ELEVI, EDUCAȚIA s-a OPRIT în luna martie. VIDEO!

Asociația Elevilor din Constanța este o organizaţie care are ca scop reprezentarea intereselor comune ale elevilor...3748

16 mar 00:20InterviuriSă-i cunoaștem pe SUBPREFECȚII județului Constanța!

Secyl Suliman și Mihai Vîlcu sunt noii subprefecți ai județului Constanța. Aceștia au activat în mediul privat,...6674

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

2393

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4015

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3880

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

5023

Monden
11 mai 00:00MondenElvis Presley a avut o aventură cu Marilyn Monroe. Detalii neştiute

Byron Raphael a păstrat secretul acestei legături timp de 50 de ani. Raphael susţine că şefii săi de la agenţia...425

11 mai 00:00MondenElon Musk şi-a făcut debutul în calitate de prezentator al emisiunii umoristice „Saturday Night Live“

Elon Musk, CEO al companiilor Tesla şi SpaceX, şi-a făcut debutul sâmbătă seară în calitate de prezentator al...319

11 mai 00:00MondenWhatsApp amână din nou aplicarea strictă a noilor reguli de confidenţialitate

336

Mapamond
11 mai 00:00MapamondIrak: Tentativă de asasinare a unui jurnalist la 24 de ore după uciderea unui opozant

Un jurnalist irakian se afla luni la terapie intensivă după o tentativă de asasinat în sudul Irakului, la 24 de ore...297

11 mai 00:00MapamondVirusolog: Situaţia epidemiologică din Germania ar putea fi una destul de bună vara aceasta

Un expert berlinez în domeniul virusologiei a declarat că în această vară situaţia din Germania ar putea fi una...310

11 mai 00:00MapamondAlţi peste 600 de migranţi au ajuns în timpul nopţii pe insula italiană Lampedusa

313

11 mai 00:00MapamondAfganistan - Nou bilanț: 85 de morţi în atentatele din apropierea unei şcoli pentru fete la Kabul

Bilanţul atentatelor cu bombă comise în apropierea unei şcoli pentru fete dintr-un cartier din Kabul, populat în...307

11 mai 00:00MapamondCoronavirus: Germania propune vaccinarea cu Johnson & Johnson pentru toţi adulţii

Germania a decis luni să le propună tuturor adulţilor, pe bază de voluntariat, să fie vaccinaţi cu serul...438

11 mai 00:00MapamondCoronavirus: Numărul cazurilor noi de COVID-19 şi al deceselor, în scădere în India, însă teama persistă

307

Sănătate
11 mai 00:00SănătateGust metalic în gură? Iată de ce poate apărea

Dacă simți un gust metalic în gură, acest lucru poate avea diverse cauze, printre care faptul că iei multivitamine,...386

11 mai 17:37SănătateCe efecte are colesterolul mărit asupra corpului

Hipercolesterolemia (numită uneori, mai simplu colesterolul mărit) reprezintă prezența unor niveluri ridicate ale...399

11 mai 00:00SănătateDislipidemia: semne, diagnostic, tratament. Ce substanțe active ajută

359

11 mai 12:36SănătateStudiu: Un mic dejun consistent ajută la arderea unui număr mai mare de calorii

Un studiu recent arată că persoanele care mănâncă un mic dejun consistent ard de două ori mai multe calorii în...347

11 mai 00:00SănătateTratament naturist pentru respirația urât mirositoare

Respirația urat mirositoare, cunoscută și sub denumirea de halenă ori halitoză, apare de cele mai multe ori din...394

11 mai 00:00SănătateInfecția măselei de minte - cum o recunoști și cum o tratezi

Infecția măselei de minte este dureroasă și reprezintă o urgență stomatologică. Aceasta nu poate fi tratată...323

11 mai 00:00SănătateProduse naturale folosite frecvent în cosmetică

La îndemâna oricui, fructele, legumele și unele plante constituie o sursă foarte bogată pentru alcătuirea de...305

11 mai 17:39SănătateZincul - un mineral esențial pentru piele, păr și imunitate

Zincul este un mineral esențial pentru sănătatea sistemului imunitar. Deficiența de zinc poate face o persoană mai...360

11 mai 00:00SănătateMăști naturale pentru părul gras, care hidratează fără să încarce

311

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT