REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Director Naftogaz: Risc de perturbare a exporturilor de gaze spre Europa

Director Naftogaz: Risc de perturbare a exporturilor de gaze spre Europa

Replica API 26 aprilie 2022 | 15:27 327

O treime din gazele exportate de Rusia spre Uniunea Europeană riscă să fie pierdute din cauza războiului în Ucraina, a declarat sâmbătă Iuri Vitrenko, directorul executiv al grupului public ucrainean Naftogaz, potrivit France Presse.

Iuri Vitrenko

În condiţiile în care unele state din Uniunea Europeană sunt foarte dependente de Moscova pe plan energetic, cele 27 de ţări membre ale UE şi-au stabilit ca obiectiv să-şi reducă cu două treimi importurile de gaze ruseşti până la sfârşitul anului pentru a sancţiona Rusia după invadarea Ucrainei. citează

UE, principala piaţă a hidrocarburilor ruseşti care asigură importante venituri Moscovei, a decis la începutul lunii aprilie să-şi sisteze în luna august achiziţia de cărbuni, dar nu s-a pronunţat încă asupra unui embargo cu privire la gaze şi petrol.

"Estimăm că o treime din gazele exportate de Rusia spre Uniunea Europeană prin Ucraina va fi pierdută dacă forţele ruse de ocupaţie nu încetează să perturbe funcţionarea staţiilor în teritoriile recent ocupate", a specificat Vitrenko pe Twitter.

De la începutul ofensivei în 24 februarie, trupele ruse au preluat controlul asupra unor părţi din teritoriul ucrainean în sudul ţării. Acestea îşi continuă ofensiva în est, unde au făcut din Donbas - format din regiunile Doneţk şi Lugansk - un obiectiv de război prioritar.

Kievul cere sistarea importurilor de hidrocarburi ruseşti, dar unele ţări europene, între care Germania, avertizează împotriva recesiunii violente pe care ar provoca-o un astfel de embargo.

Aflat în vizită la Kiev joi, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a asigurat că sancţiuni vor viza în curând exporturile ruseşti de petrol şi gaze, aşa cum o cere preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Joi, Italia -unul dintre cei mai mari consumatori europeni de gaze - a anunţat că ea va înceta curând să cumpere gaze ruseşti din "considerente etice".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272