Directorul executiv al Portului Constanța și-a pus soțul șef la RA APPS?!
Directorul executiv al Portului Constanța și-a pus soțul șef la RA APPS?!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMirela-Ileana Birchi este începând din 15 februarie, noul director executiv al Administrației Portului Constanta. Până atunci, ocupase poziția de consilier al directorului general, iar anterior, a ocupat mai multe poziții cheie în instituțiile statului, precum Poșta Română ori Camera de Comerț a României sau consilier al lui Sorin Grindeanu, însă a mai activat și la Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” , din 2002 până în 2008. Au trecut 16 ani de când a părăsit corabia, iar relațiile cu fostul angajator nu s-au stricat, din câte observăm. Din contră! Întâmplare sau nu, soțul lui Birchi a ajuns și el să ocupe o poziție în instituția statului. Și, nu orice poziție, ci una sus pusă... aceea de șef.
Mirela-Ileana Birchi ocupă functia pe care a activat Mihai Teodorescu, până să fie numit director general interimar, în locul lui Florin Vizan care și-a dat demisia.
CV Mirela-Ileana Birchi
Directorul Mirela-Ileana Birchi a ocupat din aprilie 2022 funcția de consilier director general în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) iar din august 2022 funcția de consilier al vice-prim ministrului și al ministrului Transporturilor și Infrastructurii. Anterior acestor funcții a activat în cadrul cabinetului personal de avocatură.
Ileana Mirela Bîrchi a absolvit Universitatea Ecologică, Facultatea de Drept, și are un doctorat în Științe Militare. După absolvirea cursurilor Universității Ecologice din București, a făcut studii postuniversitare la Academia de poliție „A.I. Cuza”. Apoi a devenit avocat definitiv în cadrul Baroului București. A lucrat în cadrul Ministerului Educației Naționale (în anul 2011) dar și la RAAPPS București, unde a fost consilier juridic, din 2002 până în 2008.
Birchi și-a lăsat o ușă deschisă la RA APPS... pentru soțul care lucra în Anglia?!
Anii au trecut, Birchi a ajuns sus pusă în instituțiile statului. Asta în timp ce soțul lucra la o companie în Anglia, Ultimate Accounting & Tax Solutions, unde câștiga, pe an 7.380 de lire, pe an, echivalentul a puțin peste 43.000 de lei. Cum, probabil, nu se ridica la același nivel, s-a gândit să-i facă loc la RA APPS... și a reușit. Pentru că, recent, acesta a fost angajat direct pe poziția de șef, unde câștigă aproape 9.000 de lei pe lună. Wow, ce evoluție!
Cadou de 22.000 de euro
Familia Birchi nu o duce rău deloc. Potrivit declarației de avere, Ileana Birchi are trei terenuri intravilane în județul Ilfov și două mașini și două case de locuit în același județ. A declarat bijuterii în valoare de 35.000 euro, iar surpriza din declarația din 2024 este că soțul a primit un cadou de 22.000 de euro.
În ceea ce privește veniturile, aceasta a încasat suma de 5.490 lire de la SMART PARTNERS LTD, 27 LONGBRIDGE ROAD, BARKING, ESSEX, UK și salariul soțului de 5.040 lire de la Ultimate ACCOUNTING&TAX SOLUTIONS LTD, 27 LONGBRIDGE ROAD, BARKING, ESSEX, UK.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News