REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Directorul General CERONAV prezent la Ziua Maritimă Mondială 2023

Directorul General CERONAV prezent la Ziua Maritimă Mondială 2023

Ana Maria LIPAN 28 septembrie 2023 | 11:36 1194

Ziua Maritimă Mondială 2023 are loc în data de 28 septembrie  și se celebrează la sediul Organizaţiei Maritime Internaţionale. În cadrul evenimentului, se desfășoară și cea de-a 6-a Întâlnire a Ambasadorilor Maritimi IMO. 

Directorul General CERONAV prezent la Ziua Maritima Mondiala 2023

Directorul General al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa, în calitatea sa de Ambasador Maritim IMO, a primit invitația de a participa la această întâlnire. 

Tema Maritimă Mondială din acest an este „MARPOL la 50 de ani – Angajamentul nostru continuă”. Tema reflectă istoria îndelungată a organizației, în ceea ce privește protejarea  mediului față de impactul transportului maritim, printr-un cadru de reglementare robust. De asemenea, subliniază angajamentul continuu al IMO față de această activitate importantă.

“Convenția MARPOL este principala convenție internațională care vizează prevenirea poluării mediului marin de către nave. Tema acestui an promovează activitatea IMO de a proteja în continuare planeta și oceanele și subliniază importanța Convenției internaționale pentru prevenirea poluării de către nave, din cauze operaționale sau accidentale” ,a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.

Întâlnirea Ambasadorilor Maritimi IMO va oferi acestora ocazia de a împărtăși,  actualiza și dezbate activitățile și experiențele recente. De asemenea, ambasadorii vor fi informați despre cele mai recente modificări aprobate de ultimul Consiliu IMO și vor contribui la implementarea acestora.

În seara zilei de 28 septembrie, sediul IMO va fi scăldat în lumină albastră, pentru a promova tema maritimă mondială din acest an, „MARPOL la 50 de ani – Angajamentul nostru continuă”. IMO invită participanții să lumineze clădiri, poduri, porturi, nave, monumente, muzee și alte repere emblematice, cu ocazia sărbătoririi Zilei Maritime Mondiale din 2023.

IMO reprezintă forul tutelar în reglementarea şi standardizarea normelor de siguranţă, securitate şi de mediu a transportului maritim internaţional. România este stat membru al Organizaţiei Maritime Internaţionale din 20 martie 1965, aflându-se pe primul loc în Europa ca furnizor de personal pentru flota maritimă mondială.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
omu nu a navigat nici odata, e manager,,politic pus abar nu are de navigatie, la fel si nivolcioiu , de la sindi cat,hmm
1
0
"BARCANAV" nu CERONAV!!! Noi avem numai barcazuri civile, nu vapoare, dar scolarizam, pe banii prostilor noștri platitori de taxe, muncitorii pentru externi!!!
1
0