DISTRACȚIE FINALIZATĂ la DIICOT! Un tânăr care lucrează în Germania, prins cu 'PILULE' pe plajă!
DISTRACȚIE FINALIZATĂ la DIICOT! Un tânăr care lucrează în Germania, prins cu 'PILULE' pe plajă!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn tânăr care lucrează în Germania, și care a fost prins cu droguri pe plajă, a ales să încheie acord de recunoaștere cu procurorii DIICOT, alegându-se astfel cu o pedeapsă de 4 luni cu suspendare. Menționăm că acesta lucrează în Germania, ca valet.
Menționăm că Tribunalul Constanța, la data de 30.07.2019, a fost sesizat cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 22.07.2019 între un procuror din cadrul DIICOT Constanța și inculpatul P.V., cetățean român, necăsătorit, studii superioare, care lucrează ca valet în Germania, fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu. Mai exact, la data de 27.07.2018, în timp ce se afla pe plaja din dreptul localului Stuff din Vama Veche, a fost depistat deținând, fără drept, pentru consum propriu, două comprimate care conțin ca substanță activă MDMA și 0,4 grame canabis, Astfel, s-a încheiat prezentul acord de recunoaștere a vinovăției, având ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. În fapt, s-a reținut că la data de 27.07.2018, în jurul orei 1.20, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Tomis Constanța, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe plaja din dreptul localului ”Stuf” din Vama Veche, au depistat mai mulți tineri, care stăteau pe plajă, iar primul confecționa o țigaretă artizanală, în interiorul acesteia fiind o substanță vegetală mărunțită de culoare verde-oliv. Cu ocazia controlului corporal, asupra lui inculpatului de față a fost găsit un pachet de țigarete marca Dunhill, ce avea în interior un plic transparent autosigilant conținând un comprimat de culoare albastră de formă rotundă, ce avea inscripționat pe una din fețe cifrele ”126”, un comprimat de formă dreptunghiulară de culoare gri, ce avea inscripționat pe una din fețe ”Plata”, iar pe cealaltă ”Plomo”, potrivit rolii.ro, un comprimat de culoare albastră de formă dreptunghiulară fără logo, precum și un plic autosigilant transparent, ce avea în interior o substanță vegetală sub formă de muguri de culoare verde-oliv. Fiind aud iat în calitate de inculpat la data de 22.07.2019, inculpatul a declarat că a procurat substanțele în seara de 26.07.2018 din Vama Veche de la o persoană necunoscută, în scopul consumului propriu. Apoi a recunoscut fapta. Menționăm că instanța a admis acordul de recunoaștere.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News