REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Djokovic, apărat de un adversar: Australianul Nick Kyrgios critică autoritățile din țara sa

Djokovic, apărat de un adversar: Australianul Nick Kyrgios critică autoritățile din țara sa

Replica API 7 ianuarie 2022 | 22:41 1023

Novak Djokovic a primit sprijinul unuia dintre cei mai înverşunaţi critici ai săi din circuitul profesionist de tenis, australianul Nick Kyrgios, care a acuzat modul în care a fost tratat numărul unu mondial după sosirea sa în Australia, informează Reuters, potrivit Agerpres, citat de stiripesurse.ro.

Nick Kyrgios

Kyrgios, care l-a calificat pe Djokovic drept "unealtă" după ce sârbul a încercat să îmbunătăţească condiţiile de carantină pentru jucători înaintea ediţiei de anul trecut a Australian Opejn, a spus că autorităţile din ţara sa nu au gestionat bine cazul sârbului.

"Eu cred cu siguranţă că e bine să acţionezi. Eu m-am vaccinat pentru ceilalţi şi pentru sănătatea mamei mele, însă modul în care a fost gestionată situaţia lui Novak este rău, foarte rău... El este unul dintre marii noştri campioni, dar până la urmă este şi el om. Faceţi lucrurile mai bine", a scris jucătorul australian pe contul său de Twitter.

Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă), a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne miercuri seara, iar viza sa de intrare, susţinută de o scutire medicală de la cerinţele de vaccinare impuse de autorităţile de la antipozi, a fost revocată.

Oficialii Forţelor Federale de Frontieră de la aeroport au precizat că Djokovic nu a putut să justifice această scutire medicală, aflându-se acum la un hotel din Melbourne rezervat solicitanţilor de azil.

Jucătorul american John Isner a spus la rândul său că Djokovic a urmat toate regulile şi nu merită să fie tratat în acest fel.

"Nu este corect prin ceea ce trece Novak acum. Nu există nicio justificare pentru tratamentul pe care îl primeşte. Este o ruşine", a spus Isner.

Croatul Marin Cilic, fost campion la US Open, speră să situaţia se va rezolva rapid şi a subliniat că tot acest episod nu a fost bun pentru sport.

"Cu siguranţă nu este o imagine grozavă pentru tenis", le-a declarat Cilic reporterilor, vineri, la Adelaide.

Avocaţii lui Djokovic din Australia au contestat revocarea vizei acestuia, iar apelul în acest caz va fi examinat luni de un tribunal australian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ne e obligatoriu samparticipieobligatoriu sa rspecti regulile casei.nu.ti convine,mars in rusia!
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108