REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Dmitri Medvedev i-a cerut premierului japonez să-și facă seppuku

Dmitri Medvedev i-a cerut premierului japonez să-și facă seppuku

Virgil STOIAN 16 ianuarie 2023 | 00:00 1114

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev l-a acuzat sâmbătă pe premierul japonez Fumio Kishida de obediență rușinoasă față de Statele Unite și i-a sugerat acestuia să-și facă seppuku, transmite Reuters.

Dmitri Medvedev

Aceasta a fost cea mai recentă declarație dintr-un lung șir de declarații șocante și provocatoare din partea lui Medvedev, care a era văzut cândva ca un reformator cu înclinații occidentale.

Medvedev este un aliat de bază al președintelui Vladimir Putin, ocupând funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și al unui organism care supraveghează industria de apărare.

El a reacționat la întâlnirea de vineri, de la Washington, dintre Kishida și președintele american Joe Biden, în urma căreia cei doi lideri au emis o declarație comună în care se spune că: „Afirmăm fără echivoc că orice utilizare a unei arme nucleare de către Rusia în Ucraina ar fi un act de ostilitate împotriva umanității și nejustificabil în niciun fel".

Medvedev a afirmat că declarația arată „paranoia" față de Rusia și „trădează memoria sutelor de mii de japonezi care au murit în exploziile de la Hiroshima și Nagasaki" - o referire la bombele atomice pe care Statele Unite le-au aruncat asupra Japoniei pentru a forța capitularea acesteia la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Medvedev a declarat că, în loc să ceară Statelor Unite să se pocăiască pentru acest lucru, Kishida arată că este „doar un însoțitor de serviciu pentru americani".

El a declarat că o astfel de rușine poate fi spălată doar prin comiterea seppuku - o formă de sinucidere prin spintecare, cunoscută și sub numele de hara-kiri. Kishida ar trebui să-și facă seppuku în timpul ședinței de guvern după întoarcerea de la Washington, a adăugat Medvedev.

De la invazia Rusiei în Ucraina, Medvedev a amenințat în repetate rânduri că amestecul Occidentului în criză ar putea duce la un război nuclear și s-a referit la ucraineni drept „gândaci", într-un limbaj despre care Kievul spune că este în mod deschis genocidar.

Putin a declarat anul trecut că riscul unui război nuclear este în creștere, dar a insistat că Rusia nu a „înnebunit" și că își vede propriul arsenal nuclear ca pe un factor de descurajare pur defensiv, potrivit hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tembele...
0
0
japonia a fost la fel de agresiva in perioada celui de al doilea razboi, ca si rusia acum. cel putin pina acum, arata ca au inteles istoria, spre deosebire de rusia. visurile rusiei, poate de a exporta din nou organizarea lor sociala, este un cosmar.
1
0
Japonia - Rusia, sau despre ceea ce inseamna ani-lumina...
7
2
Rusii cu functii mari sunt disperati. Se simt incoltiti si simt ca vine ziua cand vor da socoteala pentru ce au facut.
10
1
isi da cu presupusul. Mwia a luat-o si o ia in continuare de mana cu kwrul putinei jegoase. Mwie cu kkt si de la mine !
9
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614