REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

DNA l-a trimis în judecată pe omul care a vrut să-i dea şpagă 1 milion de euro fostului ministru Ionuţ Moşteanu

DNA l-a trimis în judecată pe omul care a vrut să-i dea şpagă 1 milion de euro fostului ministru Ionuţ Moşteanu

Mirela PASCAL 2 decembrie 2025 | 13:48 1651

Dosarul șpăgii de un milion de euro pentru Moșteanu ajunge în instanță, la mai puțin de o lună de la reținerea lui Marius Isăilă, fost parlamentar, acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.  

DNA l-a trimis in judecata pe omul care a vrut sa-i dea spaga 1 milion de euro fostului ministru Ionut Mosteanu

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe care conturează, în esență, următoarea stare de fapt:

În datele de 09 și 15 octombrie 2025, în București, inculpatul I.M.O. ar fi promis indirect, printr-o persoană (martor în cauză), suma de 1 milion de euro pentru ministrul apărării, promisiuni care au fost reiterate în data de 24.10.2025, inculpatul având reprezentarea că ministrul apărării și-ar putea exercita influența asupra conducerii C.N. ROMTEHNICA S.A., cu acționar unic Statul Român prin Ministerul Apărării, pentru a determina încheierea unor contracte comerciale între această societate de stat și o societate privată din Bulgaria. 

DNA l-a trimis in judecata pe omul care a vrut sa-i dea spaga 1 milion de euro fostului ministru Ionut Mosteanu
Infracțiunea de cumpărare de influență a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul executând anterior o pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea altor infracțiuni de corupție. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Moșteanu  are calitatea de martor în acest dosar. „Lupta împotriva corupției nu e un slogan pentru mine, e o linie roșie. Recent, o persoană a încercat să îmi cumpere influența cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica. Am refuzat categoric orice întâlnire cu acea persoană. Sunt martor în dosar și sprijin pe deplin autoritățile pentru clarificarea faptelor. Știu că deranjez multe socoteli ca ministru al Apărării și probabil de aceea s-au înmulțit atacurile și fake news-urile împotriva mea. Nu mă voi da la o parte niciun milimetru”, a scris Moșteanu într-o postare pe Facebook.

 

DNA l-a trimis in judecata pe omul care a vrut sa-i dea spaga 1 milion de euro fostului ministru Ionut Mosteanu

Reamintim că Ionuț Moșteanu a fostul ministrul Apărării. El și-a dat demisia după izbucnirea scandalului legat de neclaritățile din CV. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
E prrost pana la capt. Auzi sa refuzi un milion de euro........
2
2
Spune USR si trage apa ,se cred destepti dar sunt securistii noi
19
4
Ai facut fal si uz de fals, ai incasat salarii folosind acest fals. Unde crezi ca iti este locul mostene?
18
3