REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Doamnele şi domnişoarele din Constanţa, DESTRĂBĂLARE de 8 martie!

Doamnele şi domnişoarele din Constanţa, DESTRĂBĂLARE de 8 martie!

Replica API 9 martie 2020 | 00:00 6511

Ziua Internaţională a femeii este o zi specială pentru toate doamnele şi domnişoarele şi ar trebui celebrată cum se cuvine. Astfel, ”tradiția” presupune o petrecere dedicată lor, acolo unde apar, la un moment dat, striperii. Iar de aici, potopul...

Evenimentul a fost sărbătorit și la Constanța. În mai toate localurile au existat petreceri cu această temă, iar doamnele și domnișoarele nu au ratat ocazia de a se distra. Astfel că, spre exemplu, într-un local din Constanţa care a găzduit o mulţime de reprezentante ale sexului frumos, s-a lăsat cu dansuri lascive. Femeile s-au pregătit intens pentru această seară specială, unde şi-au ales cu atenţie cele mai potrivite ţinute şi coafuri.

Muzica bună, mâncarea dar şi alcoolul le-au destins şi le-au ridicat la dans. Însă, adevărata distracţie a început în momentul în care mult aşteptata surpriză şi-a făcut apariţia, iar show-ul striperilor a dat startul dansurilor lascive în rândul doamnelor, ce a încins atmosfera. Cele mai îndrazneţe au acceptat invitaţia la dans, iar cele mai timide au privit din depărtare trupurile perfect definite cum se onduiesc pe ritmuri bine alese. ”Mi-a plăcut, este o experiență, de ce să nu accept. M-am dus”, a spus o femeie care a acceptat invitația striperului la... pipăială. De precizat că și doamnele trecute de prima tinerețe au fost în proză și nu au refuzat să pună mâna pe... pătrățele.

G.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce comentarii de retarzi.Ce lume penibila cu gandire primitiva.Fiecare e liber sa traiasca dupa cum crede de cuviinta,daca esti maritata sau insurat,asta nu inseamna ca el,ea te-a cumparat si esti proprietate personala.Singur te nasti si singur parasesti aceasta lume,in concluzie o traiesti asa cum ti-o doresti.Mentalitati,mentalitati de iobagi.
1
0
Barbatii se imbata in fiecare zi si numai comenteaza nimeni.
2
2
S-a transformat din frumoasa sarbatoare a zilei mamelor intr-o ocazie de destrabalare si depravare a femeilor. Pacat!
4
3
vine mohamed...sa va vedem atunci cordaciunilor
3
1
au ardei iute bagat in bazdac si le mananca rauuuuu de tot.
3
1
Ce haiosi sunteti cu comentariile voastre de 2 bani ! Au mers la o simpla petrecere nu sa faca altceva! Nu mai confundati ziua femeii cu ziua mamei. Bravo fetelor sper ca v-ati distrat pe cinste. Iar voi ipocritilor, misoginilor si inapoiatilor nu mai comentati aiurea!
5
7
Da, e diferit! Suntem barbati! Noi ne ducem in tinerete daca ne ducem! 100 de euro in visele voastre umede! Ptr 100 de euro futi toata noaptea o bunaciune in toate gaurile ! Va doare in cot? Hehe! Vedeti ca islamul e dupa colt!
3
1
Foarte adevarat ca multi barbate considera ca doar ei sunt cei ce merita sa aiba parte de distractie,iar femeile sunt doar fapturi inferioare. Niste cacati cu ochi. La urma urmei a fi sau nu destrabalat dar pe bune,tine de fiecare om in parte,de alegerea personala. A face etichetari pe diferente de sex,convingeri religioase sau nivel de cultura este ceva tipic islamistilor aia de cacat.
4
6
O tara de habotnici, frustrati sexual si bigoti este Romania. Care este diferenta intre striptease feminin si cel masculin? Nici una. Cica destrabalare. Cand ii pui uneia 100 euro in chiloti cum e? Aia nu e destrabalare? Sau o iei la un hotel pentru o petrecere de burlaci? Cum e cu ipocrizia, aud?
8
6
Esti o gioarsa
3
2
de la primaria c-voda spune ca e mahnita rau fiindca neacoita primarul nu o mai doreste , el acum fute numai prospaturi fiindca ea a inceput sa puta a chisat de harca !
3
0
In maxim 5 ani astea se pisa din picioare!
11
1
Sug buchete de pwli
10
3
Si voi cu ce sunteti diferiti ca va duceti la stroptease cu femei? S- a terminat vremea cand credeati ca numai voi aveti drepturi sa faceti orice. Nu va convine ne doare in cot. Asa sa vedeti si voi ce simtim noi cand erati numai voi liberi. Avem drepturi egale.
10
18
Niste tomberoane de femei care face asa,ceva rable
21
3
curve infecte si depravate
20
4
Multe dintre ele,niste statute.Mergi si petreci intr-o locatie,nu stai sa te vada urmasii cu unul in poala si pe urma pretinzi respect de la copii,nepoti etc.
27
2
Pai beti si mancati moca si faceti articole de rahat bravos
9
0
Doamne? Pfff.....poate dame de companie. Ioan are dreptate!
17
1
asta numesti tu frumos si elegant, doar daca vii de pe centura... daca o spui la misto atunci e OK!
20
3
ce amintiri cu rahat si zeama de lamaie un mot de frisca e pe tortul amintirilor de 8 martie!ramane pe buze toata viata .
9
2
Odata pe an merita sa petreaca frumos si elegant intr-un local.
9
16
Ce, doamne!? Femei de moravuri usoare.Si au acasa soti, copii,poate si nepoti.Ce educatie sa le dea fetelor in special daca recurg la astfel de petreceri unde aburii lui Bachus le iau mintile si nu-si mai controleaza manifestarile.De aceea respectul pentru femeie nu mai face parte din bunele maniere ale barbatilor.
33
4
Adevaratele doamne nu merg la cluburi cu striperi.
45
8
Completare pt Dan: merg la Navodari ca pe popa-l doare-n cot de ele!
8
2
Curve si curvistine
41
5
Astea nu s duse pe la biserica.Cert este ca 8 martie a devenit ziua haitelor nu a mamelor. Femeile adevarate nu se duc in club la dezdrabalare
50
5
Si duminica merg la biserica.
46
6
La multi ani tuturor doamnelor!
20
8

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212