REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
17.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Dobre prezintă bilanţul activităţii parlamentare: una din iniţiative se referă la persoanele executate silit

Dobre prezintă bilanţul activităţii parlamentare: una din iniţiative se referă la persoanele executate silit

Replica API 16 decembrie 2013 | 00:00 105

Deputatul PSD Mircea Titus Dobre îşi prezintă, la final de an, bilanţul mandatului de până în prezent. Ales în colegiul uninominal nr. 7 din Constanţa, deputatul este membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (începând cu luna octombrie a anului în curs). Până în momentul de faţă, a "bifat" 9 luăriu de cuvânt în plen şi a susţinut mai multe declaraţii politice, una dintre ele referindu-se la "lupta pe frontul evaziunii fiscale". În acest context, deputatul a declarat că "în scopul urmăririi şi prinderii marilor evazionişti din toate domeniile, Guvernul lansează un proiect de modernizare a administraţiei fiscale, prin înfiinţarea Direcţiei Naţionale Antifraudă Fiscală, ce se va desfăşura în colaborare cu Banca Mondială". La capitolul iniţiative legislative, Dobre a susţinut reglementarea activităţilor de voluntariat, astfel încât tinerilor să le fie recunoscută ca vechime în muncă acest tip de activitate. Tot la capitolul iniţiative, deputatul a propus înfiinţarea unei autorităţi pentru certificare şi calificarea operatorilor economic eligibili, care facilitează participarea firmelor la licitaţiile publice; de asemenea, a încercat să vină în sprijinul celor care riscă executarea silită din imobilele cu destinaţia locuinţă. "Sunt peste 200.000 de familii care pot ajunge să fie aruncate în stradă pentru că nu mai pot să îşi plătească ratele la bănci. De aceea, am propus acordarea unei amânări de la plata ratelor pentru persoanele care şi-au pierdut locurile de muncă", se arată în bilanţul deputatului.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272