REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Joi, 1 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7599
19.4° Constanța Joi, 1 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7599
 

Dobrogea, în centrul atenției la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanța a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Dobrogea, în centrul atenției la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanța a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Andra IMPARATELU 1 octombrie 2026 | 10:03 179

Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța a participat, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Bazar Diplomatic – Romanian Autumn Salon, desfășurat la Château de Huldenberg, în Belgia. Prima ediție a Salonului Toamnei Românești a fost dedicată Dobrogei, având tema „Dobrogea & Pontus Euxinus – Myth, Nature & Art de Vivre”. Evenimentul a reunit diplomați, reprezentanți ai instituțiilor culturale și turistice, artiști, cercetători și membri ai comunității românești din Belgia.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Prezența OMD Mamaia–Constanța la eveniment a urmărit promovarea internațională a destinației prin elementele care îi definesc identitatea: istoria litoralului, patrimoniul cultural, tradiția turismului balnear, multiculturalitatea Dobrogei și relația construită, timp de mai multe generații, între oraș, stațiune și Marea Neagră.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

„Am venit la Bruxelles cu o poveste despre Mamaia și Constanța construită din patrimoniu, istorie și mare. Pentru noi este important ca promovarea internațională să aibă conținut și identitate, iar proiectul «Marea care vindecă» exprimă foarte bine această direcție. Am susținut apariția volumului pentru că investiția în memoria destinației este, în același timp, o investiție în felul în care aceasta va fi cunoscută și înțeleasă în viitor. Faptul că putem duce această poveste în mijlocul comunității românești din Belgia într-un eveniment diplomatic și cultural, către publicul european, oferă proiectului o dimensiune pe care ne-am dorit-o încă de la început”, a declarat George Măndilă – Președinte, OMD Mamaia Constanța.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Marți pe 29 septembie, volumul “Marea care vindecă. Litoralul românesc, de la Mamaia la Mangalia”, semnat de Aurelia Lăpușan și Anca Elena Ștefan, a ajuns și în Parlamentul European. După lansarea din august, de la Mamaia, cartea a ajuns astfel la Bruxelles, într-un context care i-a pus în valoare atât dimensiunea culturală, cât și rolul de instrument de promovare a patrimoniului litoralului românesc.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Evenimentul de la Château de Huldenberg a fost construit în jurul identității Dobrogei și patrimoniului regiunii. Sub genericul „Culture Bridges People”, Romanian Autumn Salon a reunit inițiative culturale, istorice, artistice și turistice, oferind publicului o perspectivă asupra diversității spațiului dintre Dunăre și Marea Neagră.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Conceptul și programul evenimentului au fost dezvoltate sub coordonarea curatorului Emilia Mohan, care a adus împreună reprezentanți ai diplomației, culturii, patrimoniului, turismului și comunităților românești și etnice, într-un proiect conceput pentru a prezenta Dobrogea publicului european prin istorie, artă, natură și art de vivre.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Salonul a fost găzduit la Château de Huldenberg, sub înaltul patronaj al Contelui de Limburg-Stirum, și a beneficiat de participarea Excelenței Sale Andreea Păstârnac, Ambasadorul României în Regatul Belgiei, alături de reprezentanți ai instituțiilor culturale, mediului diplomatic și comunităților dobrogene. Printre invitații manifestării s-au numărat și Nicolae al României și Alina-Maria de Roumanie, prezența acestora fiind evidențiată de organizatori în vederea susținerii patrimoniului și a promovării imaginii României în Europa.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Din delegația și programul dedicate Dobrogei au făcut parte, între alții, reprezentanți ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ai organizațiilor de management al destinației, ai proiectelor de promovare a patrimoniului și gastronomiei, precum și reprezentanți ai comunităților etnice dobrogene.

Dobrogea, in centrul atentiei la Bruxelles: OMD Mamaia–Constanta a participat la Bazarul Diplomatic din Belgia

Pentru OMD Mamaia–Constanța, participarea la Romanian Autumn Salon continuă direcția de promovare externă a destinației prin asocierea turismului cu patrimoniul și cultura locală. Prezența la Bruxelles a oferit, totodată, cadrul pentru a aduce în fața unui public internațional o parte din istoria mai puțin cunoscută a stațiunii Mamaia și a Constanței și pentru a consolida dialogul cu românii din Belgia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?