Doi bărbați au fost prinși la volan, deși aveau permisele suspendate. Unul dintre ei era băut
Doi bărbați au fost prinși la volan, deși aveau permisele suspendate. Unul dintre ei era băut
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au identificat un bărbat, de 38 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Soveja având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 01.10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 48 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Albinelor fiind sub influența băuturilor alcoolice și având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În ambele cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.
Acțiuni ale polițiștilor
La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului optim de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere.
La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au desfășurat o acțiune pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei.
Totodată, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













