REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Doi bărbaţi au murit după ce duba în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un TIR

Doi bărbaţi au murit după ce duba în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un TIR

Andreea CONDURACHE 2 februarie 2024 | 13:55 1268

Doi bărbaţi din judeţul Harghita au murit, vineri, într-un accident rutier produs pe DN 1, în judeţul Cluj, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat pe contrasens şi a lovit un TIR.

Doi barbati au murit dupa ce duba in care se aflau a intrat pe contrasens si s-a izbit de un TIRimagine surprinsă la accidentul rutier

”La data de 2 februarie a.c., în jurul orei 09.00 a fost înregistrat un accident de circulaţie pe DN1-E60, în comuna Poieni, la km 538+600m. Din activităţile de cercetare efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că o autoutilitară condusă din direcţia Huedin spre Oradea, de un bărbat de 51 de ani, din judeţul Harghita, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, la volanul căruia se afla un cetăţean de originie turcă, în vârstă 59 de ani”, anunţă, vineri, IPJ Cluj.

Sursa citată de News.ro a precizat că, în urma coliziunii, cele două autovehicule au fost proiectate în afara părţii carosabile.

”Echipajele din cadrul I.S.U Cluj au intervenit pentru descarcerarea victimelor aflate în autoutilitară, respectiv conducătorul auto de 51 de ani şi pasagerul în vârstă de 36 de ani, ambii din judeţul Harghita. Din nefericire, aceştia au suferit leziuni grave în urma cărora a rezultat decesul”, a mai transmis sursa citată.

Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul va fi blocat până la finalizarea cercetărilor, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
1-0 pentru legile fizicii.
2
0