REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Doi frați gemeni, dispăruți. Adolescenții au plecat de la şcoală și nu au mai ajuns acasă

Doi frați gemeni, dispăruți. Adolescenții au plecat de la şcoală și nu au mai ajuns acasă

Andreea VLAICU 17 septembrie 2024 | 13:21 1268

Poliţiştii din Gorj au publicat, marți, fotografiile şi semnalmentele a doi fraţi gemeni, în vârstă de 15 ani, care au plecat luni după-amiază de la şcoală şi nu au mai ajuns la locuinţa familiei lor, în municipiul Târgu Jiu. Persoanele care îi recunosc sunt rugate să anunţe de îndată autorităţile.

Doi frati gemeni, disparuti. Adolescentii au plecat de la scoala si nu au mai ajuns acasa

Mama copiilor, o femeie de 34 de ani, a anunţat, marţi,  Poliţia municipiului Târgu Jiu că luni, în jurul orei 14.00, cei doi copii ai săi, Marian Tăbuşi şi Gheorghe Tăbuşi, ambii de 15 ani, au plecat de la liceu, după terminarea orelor, şi nu au mai revenit la domiciliu. 

”Din primele verificări s-a stabilit că plecarea a fost voluntară, iar minorii nu sunt cunoscuţi cu plecări repetate de la domiciliu”, transmite Poliţia. 

Marian Tăbuşi are înălţime 1,73 metri, greutate de aproximativ 59 de kilograme, ten deschis, faţă rotundă, ochi căprui, păr şaten, fără semne particulare sau tatuaje. La data dispariţiei purta un hanorac alb, blugi de culoare neagră şi pantofi sport de culoare albă.
 
Gheorghe Tăbuşi are înălţime 1,71 metri, aproximativ 59 de kilograme, ten deschis, faţă rotundă cu aluniţe, ochi căprui, păr şaten, fără tatuaje. La data dispariţiei purta un hanorac negru, blugi de culoare neagră şi încălţăminte de culoare gri. 

Persoanele care pot oferi detalii care să ducă la identificarea celor doi adolescenţi sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere