rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 13 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Doi romi din Constanța, 'capii' unei tabere amplasată într-un oraș din Franța, EXPLOATAU minori: îi trimiteau la FURAT

În urmă cu peste cinci ani, doi frați din Constanța au decis să părăsească orașul de la malul mării pentru a se stabili în Franța. Însă nu vă imaginați că aceștia munceau pe rupte pentru a supraviețui, ci exploatau copii pe care-i obligau să fure în beneficiul lor. Unul dintre ei nu a mai rezistat și i-a reclamat autorităților din orașul Asnieres sur Seine. În acest oraș, indivizii erau ”capii” unei tabere de romi. Somna B. a fost condamnată la 5 ani cu executare în Franța, procesul judecându-se în lipsa acesteia. După condmnare, autoritățile franceze au cerut statului român punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva infractoarei, pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate.

O femeie din Constanța urmează să fie extrădată în Franța pentru a executa o pedeapsă de 5 ani de închisoare după ce a exploatat, împreună cu fratele ei, minori pe care-i obliga să fure din locuințe, bunurile fiind vândute, ulterior, de cei doi. Sătul de infracțiunile pe care era obligat să le comită, unul dintre copii a denunțat-o pe femeie. Autoritățile franceze au reținut că femeia și fratele ei ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, l-ar fi forțat pe copil să comită furturi din buzunare, din genți și din locuințe. Cercetările autorităților judiciare franceze au stabilit că grupul infracțional organizat era localizat într-o tabără constituită într-un depozit din localitatea Asnieres sur Seine - Franța, pe care fratele femeii o conducea împreună cu aceasta care, așa cum a rezultat din interceptările telefonice, împreună cu ceilalți membrii ai grupului organizat, ținea legătura cu minorii din tabără, pe care îi trimiteau să cerșească și să fure diferite bunuri, în special telefoane mobile, pe care conducătorii grupului le vindeau ulterior. Femeia a fost judecată în lipsă, fiind condamnată la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de provocare directă a unui minor să comită în mod uzual infracțiuni sau delicte, tăinuire de bunuri provenite din furt în formă agravantă de două circumstanțe și participare la grup infracțional în vederea pregătirii unui delict. Individa a fost condamnată de Curtea de Apel Villeneuve la Garenne din Franța în 2017.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constana s-a înregistrat dosarul referito la semnalarea autorităților judiciare din Franța , privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva femeii. Pe 21 august, femeia a fost depistată de către lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, care au condus-o la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, pentru a fi prezentată procurorului, în baza semnalării emise de autoritățile judiciare din Franța. Cu această ocazie, femeia a fost audiată în prezența apărătorului din oficiu, prilej cu care nu și-a exprimat acordul pentru a fi predată autorităților judiciare din Franța. I s-au adus la cunoștință, faptele și infracțiunile de care este acuzată de autoritățile judiciare din Franța și că pe numele său a fost emis mandatul de arestare european, că va fi audiată și va fi prezentată în fața Curții de Apel Constanța, în vederea solicitării de luare a măsurii arestării preventive, pentru punerea în executare a acestui mandat european de arestare. Femeia a fost reșinută 24 de ore, începând cu 21 august și până joi, 22 august 2019, ora 12:45. Prezentă în fața instanței, la termenul de judecată ce a avut loc joi, 22 august, a revenit asupra poziției sale procesuale exprimate în fața procurorului, declarând că este de acord cu predarea către autoritățile judiciare franceze, în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Hotărârea din 07.11.2017.

Statul francez i-a garantat posibilitatea rejudecării dosarului soluționat în lipsă

Deși procedura de judecată în fața autorităților judiciare franceze s-a desfășurat în lipsa persoanei solicitate, Curtea de Apel Constanța a constat că această împrejurare nu poate justifica refuzul de executare a mandatului european de arestare din partea autorităților judiciare române, întrucât în cuprinsul mandatului european de arestare se face precizarea că persoanei condamnate i se va înmâna personal acea hotărâre și i se va aduce la cunoștință că aceasta este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată. Fapt pentru care Curtea de Apel Constanța a admis joi, 22 august, cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.09.2018 pe numele femeii.

Mirela PASCAL

sâmbătă, 24 august 20192895
Comentarii

00Keb(25 aug 14:23)
Hai la sendivis neamule
00Sedan(25 aug 11:34)
da stim cine esti Jon, in Piata Chiliei ai interzis magarule, poti sa ragi ca un magar cat vrei iho iho iho
02Jon Ciprian(25 aug 09:43)
Am fwtwt o pe sorsa lu bekir in cwr bekire te sstept cand vrei in tomis nord sa te violez
06JURIST(24 aug 18:24)
Auzi la ea si-a pus nume indian Somna ..ce nenorociti de tigani ..Siberia si korea de nor va asteapta ..
13Relu(24 aug 15:09)
Pentru Marin de mai jos esti un prostalau si un dobitoc frustrat impotent, vezi ca te inseala nevasta-ta cu vecinii incornoratule.
114pentru bechir jegosul(24 aug 15:05)
bai animal prost , sa dea boala-n voi de inaripate proaste , si ma-ta e mai proasta decat tine ca a putut caca un astfel de patruped. Iti duci sora la produs si te dai mafiot ?! uita-te te rog in oglinda sa vezi cum arata un om ratat. cum mortii matii de cacat nu iti e rusine sa vorbesticand stati tot neamul in 2 camere si baie faceti cand mai iesiti la plaja. Sa va luam in baltag halatele alea de needucati. cea mai proasta natie de tigani sunteti. respect pentru tiganii care stiu o meserie si sunt romani.
104Bechir(24 aug 14:51)
Noi conducem toata mafia din Romania , in Constanta am facut legea dintotdeauna, hai latrati javrelor postace ha ha ha
34Uugfyyff(24 aug 14:13)
Popor de idoti
112moarte tiganilor !!!(24 aug 14:00)
moarte tiganilor !!!
410Ptr cacatul de sub mine(24 aug 13:56)
Serialul de CACAT Las fierbinti este o muie data prostiilor care il urmaresc Mai bine decat sa viziobex acest stift de serial basit si rasuflat mai bine citesc o carte.Care este esenta ?.O pula in gura fraierilor
68Ptr. boul de la 10.17(24 aug 13:16)
Nu ma ariciule Las Fierbinti este realitatea cruda din zilele noastre care se petrece in zona rurala
02Descoperire tardiva(24 aug 11:36)
Chiar acum si au dat seama ?fenomenul exista de cel putin 16 20 de ani la nivel European,e plin si acum in zona unde locuiesc de ei,la cersit,pusi strategic la colt de intersectie,pe la intrari de mall,pe zonele pt biciclete,gari,statii importante de tramvai,am in trebat un localnic despre ei a zis ca sunt zi de zi si ca fac bani multi de la 2 euro in sus de om,i am intrebat de ce nu cheama politia?Vine le identifica nationalitatea apoi ii lasa in pace,nu e lege care sa interzica cuiva sa stea pe jos undeva oriunde cum vrea el cu sau fara pahar de cafea
25Marin(24 aug 11:05)
asa e si multi Romani deao nostrii se baga in bandele de tigani din strainatate la furat si dat in cap bine ca sunt plecati
420Ydud(24 aug 10:17)
Orlando are dreptate, intre rom si roman nu prea mai sunt diferente, romanii au fost integrati in cultura roma. Las Fierbinti e serialul preferat al romanilor tiganizati.
36Rromul din H. Coanda(24 aug 09:14)
Dar si noi e suflete de oameni si trebe sa manca si gura noastra. Lasati in pace la noi.
114Orlando(24 aug 09:12)
Din pacate tot mai multi etnici romani devin identici ca structura educationala si comportamentala cu tiganii.In loc ca tganii sa fie integrati civilizatiei,se produce o masiva tiganizare a majoritatii. In plus,comportamentele de tip interlop se vad si la oameni cu functii mari in institutiile tarii. Exista un discomfort permanent sa traiesti cu posibilitatea de a fi atacat,abuzat de raufacatori cu sau fara uniforme,cu sau fara functii in stat,nu mai stii cine e de partea omului cinstit si normal.
018Logic(24 aug 08:55)
Sa numere ,sa scrie si sa munceasca nu stiu dar la sefi de infractiuni nu-i intrece nimeni.Deportati in jungla sa exploateze animalele salbatice si necivilizate ca ei
018Pt asta de mai jos(24 aug 08:52)
Subt tigani de etnie indiana cu cetatenie romana
192Bjchj(24 aug 08:40)
Nu sunt tigani ci cetateni romani de etnie roma
40Tatarus(24 aug 08:28)
Villon atansion bre roman rrom Roma
128Francois Villon(24 aug 05:59)
Aceleasi ciori borate turcesti si tataresti....nicio zi fara innaripate....de ar pleca toti din Romania
024Neo(24 aug 03:47)
Si ca ei foarte multi tigani . Sunt ambasadorii sclaviei si furtului . Este felul lor de a fi.
09Pai ce e nou(24 aug 03:19)
Asa fac ei banii din astea.....
011Francois Villon(24 aug 02:30)
Cette bohemienne s appelle Bancuta Somna
mai mult...Replica
13 noi 00:00ReplicaAu fost demolate şi ultimele două barăci insalubre din Mangalia. Cristian Radu: ‘Măsura a dus la scăderea infracţionalităţii’

Primăria Mangalia a demolat, miercuri, ultimele două construcții insalubre de la marginea cartierului de case al...352

13 noi 18:26ReplicaMICROBUZELE GROAZEI, TRASE PE DREAPTA DE PROTECȚIA CONSUMATORILOR1358
13 noi 00:00ReplicaConstantin Dancu rămâne șeful IPJ Constanța!2184
13 noi 15:29ReplicaPetrică Miu a DEMISIONAT din funcția de inspector general al ISJ

Petrică Miu, șeful Inspectoratului Județean Școlar Constanța, a demisionat din funcție. Decizia lui Miu a fost o...1383

13 noi 16:38ReplicaȘcoală în FLĂCĂRI! 200 de persoane EVACUATE!1168
13 noi 00:00ReplicaFETE BĂTUTE pentru a învăța să stea în POZIȚIA CAPRĂ, la o școală de dans din Constanța!5120
13 noi 00:00ReplicaUn INDIVID PERICULOS, căutat INTERNAȚIONAL, adus la CONSTANȚA!

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni...843

13 noi 12:31ReplicaS-a DECIS! Vârsta de pensionare va fi modificată2376
13 noi 00:00ReplicaTinere TERORIZATE de un CONSTĂNȚEAN, în Italia: 'Te TAI, ÎȚI DAU FOC dacă nu-mi dai CASA!'3714
13 noi 00:00ReplicaVIDEO! Trecerea la nivel cu calea ferată de pe Aurel Vlaicu, PERICOL PUBLIC!

Situație bizară la trecerea de cale ferate de pe Aurel Vlaicu! Semnalul acustic și culoarea roșie au funcționat...3254

13 noi 00:00ReplicaUn INCULPAT ACUZĂ un POLIȚIST din cadrul IPJ Constanța: 'ABUZURI peste ABUZURI'2088
13 noi 00:00ReplicaCJC a anulat licitația pentru reabilitarea Muzeului de Istorie. Vezi care a fost motivul751
Vremea
14.2°14.2° - 14.9° miercuri, 13 noiembrie 2019
ConstantaUmiditate: 92%
Vânt: 3.05 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/49101223283646
5/4011024263320
joker131631414312
Horoscop
mai mult...SPSportRT
13 noi 00:00SportGigi Becali îl face praf pe Contra: „Băi, Cosmine, ești nebun, cum să nu-l iei pe Panțîru?! Habar n-ai de fotbal!”

Gigi Becali s-a enervat teribil pe Cosmin Contra și pe șefii FRF pentru că Florin Tănase (24 de ani, mijlocaș) și...507

13 noi 00:00SportMoment șocant la Rapid! Daniel Pancu și Florin Manea s-au bătut: „Tata e în mormânt și tu mă înjuri de morți?!”

Daniel Pancu (42 de ani), antrenorul Rapidului, și Florin Manea (43 de ani), managerul sportiv al giuleștenilor, nu se...910

13 noi 00:00SportBurleanu (FRF): Meciul cu Suedia este capital pentru naţionala României

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, la sediul Ministerului Tineretului...304

13 noi 00:00SportGheorghe Popescu va rămâne consilierul onorific al premierului

Fostul internaţional Gheorghe Popescu va păstra funcţia de consilier onorific al premierului Ludovic Orban pe...522

Local
5 noi 09:33LocalPrimăria Năvodari a demarat lucrările pentru amenajarea unui nou spațiu verde

...209

13 noi 00:00LocalVerificaţi-vă actul de identitate!

Dreptul de vot se exercită în baza unui act de identitate valabil, emis de statul român. În acest context, Direcţia...254

13 noi 03:30LocalACCIDENT MORTAL pe drumul dintre Năvodari şi Corbu. VIDEO

Un accident rutier grav a avut loc pe drumul care leagă Năvodari de Corbu, în dreptul Rompetrol. Un pieton a fost...5381

13 noi 03:41Local60 de kilograme de canabis, descoperite în rezervorul unui TIR

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii DIICOT –...579

13 noi 03:41LocalDoi șoferi s-au ales cu dosare penale!

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, la data de 11 noiembrie a.c., au depistat un...651

13 noi 03:41LocalDosar penal pentru violență în familie!

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, la data de 11 noiembrie a.c., au fost...404

13 noi 03:40LocalAutocamion sosit din Turcia, VERIFICAT la Constanța de polițiști!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat, în perioada 07 – 11.11.2019 , la controlul...599

13 noi 03:40LocalJucării în valoare de peste 146.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în luna octombrie, au participat la controlul amănunțit...385

13 noi 03:39LocalPolițiștii, de vorbă cu elevii despre răspunderea penală

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu specialiști din cadrul A.N.I.T.P....344

13 noi 03:39LocalTânăr prins la volan cu permisul suspendat, în Mangalia!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mangalia, la data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 11.40, au depistat un...657

Politică
13 noi 03:46PoliticăCozmin Gușă a fost exclus din PSD

Cozmin Gușă, proaspăt înscris în PSD Sector 1, a fost exclus, marți, din partid, în ședința CEX, spun surse din...1137

13 noi 03:46PoliticăAna Birchall a fost exclusă din PSD

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a fost exclusă marți din partid, în ședința CEX PSD, au zis surse din...891

13 noi 03:45PoliticăDecizie definitivă: PSD e obligat să publice sursele de finanțare ale mitingului „împotriva abuzurilor“ din Piața Victoriei

Curtea de Apel București a decis că Partidul Social Democrat (PSD) trebuie să facă publice sursele de finanțare și...711

13 noi 03:45PoliticăKlaus Iohannis explică de ce nu participă la dezbatere cu Dăncilă

Președintele României, Klaus Iohannis, explică de ce nu participă la o dezbatere cu candidata PSD Viorica Dăncilă,...704

13 noi 03:45PoliticăDouă plângeri pe numele lui Alexandru Cumpănașu la Parchetul General

Probleme pentru Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale și văr al părinților Alexandrei...739

13 noi 03:44PoliticăEugen Tomac (PMP): Maia Sandu va fi viitorul preşedinte al Republicii Moldova

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, consideră că Maia Sandu, al cărei guvern a fost demis marţi de Parlamentul de la...446

13 noi 03:42PoliticăAdina Vălean - aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate pentru postul de comisar european

Europarlamentarul Adina Vălean a primit aviz favorabil, marţi, din partea comisiilor parlamentare reunite pentru...371

13 noi 03:42PoliticăOrban: Dacă vrea doamna Dăncilă dezbateri să facă cu mine, să vorbim despre dezastrul lăsat

Premierul Ludovic Orban a afirmat, marţi, că viziunea şi proiectele preşedintelui Klaus Iohannis, candidatul...890

13 noi 03:38PoliticăRareș Bogdan prezintă cele 5 argumente pentru care Iohannis refuză dezbaterea cu Dăncilă

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, cel care în perioada în care era jurnalist a organizat dezbatere...1111

13 noi 03:38PoliticăBate vânt de execuții în PSD. Bădălău: Este clar că trebuie o analiză

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a declarat luni, referitor la rezultatele slabe ale PSD în unele filiale...786

Monden
13 noi 00:00MondenFiica Andreei Esca, nemulțumită de viața de student la Londra. Ce regretă Alexia

Dacă vi s-a părut că o vedeți cam des pe Alexia, fiica Andreei Esca, în România, deși ea învață la Londra, ei...586

13 noi 00:00MondenMotivul pentru care Adelina Pestriţu a vorbit în româneşte pe covorul roşu la gala din America

Adelina Pestriţu încă trăieşte sub mirajul galei E! People’s Choice Awards 2019 la care a fost premiată pentru...511

13 noi 00:00MondenEduard și Bianca au fost favoriții publicului la iUmor în ediția a noua și merg în finală

Eduard și Bianca se cunosc de mai bine de 10 ani, iar de 9 ani s-au apucat de magie împreună. Nu sunt un cuplu doar...230

13 noi 00:00MondenDrama lui Ștefan Rebeja. A câștigat 100.000 de euro la „Îmi place dansul“ ca să își salveze fratele electrocutat

Bucurie mare pentru artistul Ştefan Rebeja (28 de ani), care a reuşit să se impună în finala de sâmbăta trecută...293

13 noi 19:08MondenCatrinel Sandu: nuntă de vis pe malul Atlanticului

Catrinel Sandu şi Steve Schroeter şi-au unit destinele într-o locaţie superbă, încărcată de romantism, la apus....351

13 noi 00:00MondenTransformare fizică pentru Prince Jackson. Fiul cel mare al lui MJ arată cu totul schimbat

Dacă fiica lui Michael Jackson este oarecum prezentă în peisajul monden american, continuând să ne surprindă cu...406

13 noi 19:00MondenPatrick Stewart se retrage în California. Uite ce casă şi-a cumpărat în Los Angeles

...331

13 noi 00:00MondenSoţia lui Alec Baldwin a suferit ieri un avort spontan. Hilaria era în luna a patra şi mai pierduse o sarcină anul acesta

Soţia lui Alec Baldwin a suferit ieri un avort spontan. Hilaria (35) era în luna a patra şi mai pierduse o sarcină...393

13 noi 00:00MondenDemi Moore, părăsită de copii. Fiicele spun tot adevărul despre ruptură: "Nu am vorbit 3 ani cu mama!"

Demi a împlinit azi 57 de ani, o vârstă la care şi-a făcut cadou libertatea. Libertatea de a povesti totul despre...588

13 noi 00:00MondenAlicia Keys şi Ozuna, printre artiştii care vor concerta la gala Latin Grammy Awards 2019

Cântăreţul chilian Beto Cuevas, artista americană Alicia Keys, portoricanul Ozuna şi argentinianul Fito Paez vor...212

Mapamond
13 noi 00:00MapamondParlamentul Cataloniei adoptă o moţiune fără caracter constrângător prin care îşi exprimă voinţa de autodeterminare

Parlamentul regional al Cataloniei a aprobat marţi o moţiune fără caracter constrângător prin care îşi exprimă...219

13 noi 00:00MapamondRepublica Moldova: Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis prin moţiune de cenzură

Guvernul de la Chişinău, condus de Maia Sandu, a fost demis marţi de parlament prin moţiune de cenzură adoptată cu...226

13 noi 00:00MapamondErdogan avertizează Europa că poate deschide porţile pentru Statul Islamic

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a reacţionat la ameninţările repetate cu sancţiuni din partea Uniunii...250

13 noi 00:00MapamondBruxellesul cere din nou Londrei să numească un comisar european

Bruxellesul a cerut din nou marţi Londrei să numească un candidat britanic pentru un post de comisar în viitoarea...237

13 noi 00:00MapamondSpania: Acord preliminar între PSOE şi Unidas Podemos în vederea formării unei coaliţii guvernamentale

Partidul Socialist (PSOE) al premierului spaniol în exerciţiu Pedro Sanchez a ajuns marţi la un acord preliminar cu...216

13 noi 00:00MapamondComisia Europeană a aprobat, pentru prima dată, comercializarea unui vaccin împotriva Ebola

...223

13 noi 00:00MapamondGoogle a colectat fără permisiune date medicale despre milioane de persoane, potrivit WSJ

Gigantul tehnologic Google a colectat fără permisiune date medicale despre zeci de milioane de americani, a informat...216

13 noi 00:00MapamondPoliţia franceză a dispersat manifestanţii catalani care blocau o autostradă la frontieră

Poliţia franceză a dispersat marţi dimineaţă sute de demonstranţi pro-independenţă catalani care blocau de...214

13 noi 18:22MapamondAnglia: O porţiune din zidul unui castel medieval s-a prăbuşit

Serviciile de urgenţă au fost chemate să intervină luni la Lewes, un oraş din sud-estul Angliei, după ce o...251

13 noi 00:00MapamondHong Kong: Situaţia rămâne tensionată, după ce poliţia a tras cu gaze lacrimogene într-un campus universitar

Poliţia antirevoltă din Hong Kong a tras marţi cu gaze lacrimogene într-un campus universitar, la o zi după ce un...212

Sănătate
13 noi 03:43SănătateCNAS: Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente...363

12 noi 03:37SănătateAcțiune de donare de sânge în localitatea 23 August

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă, 16 noiembrie a.c.,...431

8 noi 00:07SănătateConceptul THE MEDICAL MALL a fost inaugurat la Constanţa

Joi, 7 noiembrie, MedCity a inaugurat la Constanța primul THE MEDICAL MALL. La evenimentul de lansare au fost prezente...3965

6 noi 00:03SănătateAcțiune de donare de sânge în Constanța!

Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o pot face în zilele lucrătoare, se pot prezenta sâmbătă 23...822

29 oct 02:12SănătateAcțiune de donare de sânge în Mangalia

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul...961

27 oct 00:30SănătateSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol la Gala Elitelor Medicale

În fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, la Gala Elitelor Medicale, Sanatoriului Balnear și de...1155

23 oct 20:14SănătateVal de internări la Pediatrie, cu infecţii respiratorii! Ce sfaturi transmite medicul specialist

Vremea destul de schimbătoare din ultima vreme i-a afectat pe copii, cei mai sensibili la alternanța de temperatură,...9471

23 oct 00:00SănătateSpitalul Clinic pentru Copii „Grigore Alexandrescu” organizează un program de tratament chirurgical pentru malformațiile cardiace

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, organizează un program de...1014

12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...3591

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...4507